Fostul primar din Brodina, Vasile Viorel Melen, a fost găsit în conflict de interese de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, pentru că ar fi semnat contracte cu două firme la care figurase ca asociat și administrator. Valoarea contractelor se ridică la 11.535.939 de lei, adică aproximativ 2,6 milioane de euro, bani care au provenit de la bugetul de stat, bugetul local și din fonduri europene nerambursabile.
„Melen Vasile Viorel a semnat, în calitate de primar al comunei Brodina, nouă contracte de lucrări și servicii, precum și trei acorduri-cadru de servicii, încheiate între primărie și SC FORESTBROD SRL, respectiv SC DARO FOREST SRL, precum și ordinele de plată prin care s-au efectuat plăți către aceste societăți comerciale. Melen Vasile Viorel a fost administrator și asociat al celor două societăți comerciale până în luna iunie 2012. De asemenea, soția persoanei evaluate a deținut calitățile de asociat și administrator al SC FORESTBROD SRL până la data de 19 iunie 2012, precum și pe cea de angajat cu contract individual de muncă în perioada 1 mai 2003 – 22 martie 2013. De asemenea, acesta a semnat alte patru contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de Primăria Comunei Brodina cu soția și fiul persoanei evaluate, precum și cu SC FORESTBROD SRL. Mai mult, acesta a aprobat rapoartele care au stat la baza atribuirii a trei dintre contractele de lucrări menționate anterior, contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate.
Inspectorii ANI consideră că fostul primar din Brodina a avut posibilitatea să anticipeze „realizarea unui folos material” pentru soția și fiul său, respectiv pentru SC FORESTBROD SRL și SC DARO FOREST SRL, societăți la care acesta a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat.
„De asemenea, Agenția a identificat și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii asimilate faptelor de corupție, prevăzute de art. 12 din Legea 78/2000, și a infracțiunii de conflict de interese, incriminate de art. 301 Cod Penal, motiv pentru care a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava”, se mai menționează în comunicatul ANI.
Reprezentanții acestei instituții au mai precizat că Vasile Viorel Melen a fost informat de această procedură, iar fostul primar a depus la dosar un punct de vedere în apărarea sa.
Contactat telefonic, fostul primar din Brodina a precizat că nu-și amintește toate amănuntele legate de contractele incriminate, motiv pentru care s-a abținut să formuleze un punct de vedere elaborat.
„Aștept să mi se trimită și mie hârtiile și apoi voi vedea ce este de făcut”, a declarat Vasile Viorel Melen.
Probleme juridice
Fostul primar din Brodina a dat propriilor firme contracte de 2,6 milioane de euro
