Vasile Viorel Melen, fost primar al comunei Brodina, a fost găsit vinovat de un judecător al Tribunalului Suceava pentru comiterea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. El a fost condamnat la 2 ani de închisoare. Pentru două infracțiuni de ”folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei”, instanța a decis să-l achite pe Melen. În final, judecătorul a mai decis ca fostul primar să nu execute pedeapsa în regim de detenție, condamnarea fiind cu suspendare sub supraveghere.
Instanța a mai stabilit că Vasile Melen nu are dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani. În plus, el va presta o muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria comunei Brodina sau Primăria comunei Straja, pe o perioada de 80 zile, afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Judecătorul a mai dispus achitarea inculpatei persoană juridică SC Forestbrod SRL Brodina pentru săvârșirea infracțiunii de ”Folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”.
Un alt amănunt extrem de important este acela că măsura sechestrului asigurator dispusă de procurorul DNA care a instrumentat cazul să fie menținută, atât în cazul lui Vasile Viorel Melen, cât și a persoanei juridice SC Forestbrod SRL Brodina până la recuperarea sumei de 8.333.397,85 de lei.
Soluția Tribunalului Suceava nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.
Faptele pentru care a fost judecat Vasile Viorel Melen s-au petrecut în perioada în care acesta ocupa funcția de primar al comunei Brodina și a realizat prin intermediul firmei pe care o controla Forestbrod o serie de lucrări cu fonduri europene.






