Fostul prieten i-a furat telefonul în plină stradă



Marți, la ora 13.55, Ramona N., de 19 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că fostul ei prieten Ciprian S., de 30 de ani, din municipiul Suceava, i-a sustras un telefon mobil.
Cu ocazia audierii reclamantei, aceasta a precizat că marți, în jurul orei 11.00, se afla pe bdul George Enescu din localitate, moment în care a fost acostată de fostul prieten, care i-a solicitat să-i dea telefonul pentru a verifica niște mesaje, după care nu i l-a mai înapoiat și a fugit.
În urma investigațiilor efectuate a fost identificat autorul, care a confirmat aspectele sesizate de tânără.
Telefonul a fost ridicat pe bază de dovadă de la bărbat și predat fetei de 19 ani.
Valoarea prejudiciului cauzat este de aproximativ 400 lei, fiind recuperat.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliției.