Fostul prieten al lui Kate Moss, arestat din nou



Rockerul britanic Pete Doherty, fostul prieten al fotomodelului Kate Moss, a fost arestat marți seara de poliția londoneză pentru posesie de droguri, relatează cotidianul The Sun, citat de AFP.
Pete Doherty, fondatorul și solistul grupului britanic de muzică rock Babyshambles, a fost arestat de poliție în timp ce conducea un Jaguar prin Londra.
În mașina sa au fost descoperite substanțe suspecte, care păreau a fi „bile” de cocaină. Un purtător de cuvânt al poliției nu a confirmat că ar fi vorba de Doherty, dar a declarat că un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost arestat în cartierul vestic al Londrei, în noaptea de marți spre miercuri pentru posesie de droguri.
„A fost dus la un comisariat din vestul Londrei și s-a stabilit o întâlnire judiciară pentru ianuarie 2006”, a declarat respectivul purtător de cuvânt.
Într-un interviu acordat jurnalului The Sun, cântărețul în vârstă de 26 de ani a declarat că Moss a rupt relația pe care o avea cu el pentru că a ieșit din proprie inițiativă de la clinica de dezintoxicare din Statele Unite în care se internase.
Kate Moss, în vârstă de 32 de ani s-a confruntat de curând cu un scandal legat de stupefiante, după ce un jurnal britanic a publicat poze în care celebrul fotomodel apare pregătindu-se să consume cocaină.
În urma publicării acestor poze, mai multe firme mari au renunțat la contractele de publicitate pe care le aveau cu fotomodelul britanic. Moss s-a internat atunci într-o clinică de dezintoxicare din Statele Unite, de unde a ieșit la finalul lunii octombrie.