Funeralii

Fostul președinte Traian Băsescu a participat, la Suceava, la înmormântarea cuscrului său, Mihai Radu Pricop

Traian Băsescu a fost alături de ginerele sau, avocatul Radu Pricop, fiul fostului senator de Suceava
Traian Băsescu a fost alături de ginerele sau, avocatul Radu Pricop, fiul fostului senator de Suceava

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a participat, împreună cu familia sa, la înmormântarea cuscrului său, fostul senator PSD de Suceava Mihai Radu Pricop. Funeraliile au avut loc sâmbăta trecută, la cimitirul Pacea vechi din municipiul Suceava, sute de persoane ducându-l pe ultimul drum pe fostul senator sucevean. Traian Băsescu și Mihai Radu Pricop erau cuscri, Ioana, fiica cea mare a fostului șef de stat, fiind căsătorită cu avocatul Radu Pricop, fiul fostului senator sucevean. Traian Băsescu a sosit la Suceava încă de vineri seara pentru a participa la priveghiul lui Mihai Radu Pricop, punând o coroană de flori la căpătâiul acestuia. Fostul președinte al României a venit însoțit de soție și de fiicele Elena și Ioana. Slujba de înmormântare a avut loc la capela din incinta cimitirului Pacea vechi, după care Mihai Radu Pricop a fost condus pe ultimul drum de membri ai familiei, prieteni, colegi și cunoscuți, dar și de foști colegi de partid.
Mihai Radu Pricop a încetat din viață joia trecută, la vârsta de 68 de ani, după o lungă suferință provocată de o grea boală. Mihai Radu Pricop a fost senator PSD al județului Suceava în mandatul 2000-2004. Fostul senator a murit de cancer, boală care a recidivat, după ce a învins-o de două ori înainte.
Radu Pricop a fost de profesie inginer constructor, specializarea drumuri și poduri, domeniu în care a lucrat întreaga viață. În anul 1983 și-a început activitatea ca inginer-șef la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava. Din anul 1985 a preluat funcția de director al acestei direcții, ulterior societate comercială și regie autonomă. A ocupat această funcție până în anul 2000, când a obținut mandatul de senator al România. Pentru câteva luni, Radu Pricop a fost și consilier local în municipiul Suceava. După un singur mandat în Parlament, Radu Pricop a revenit, din 2004, la SC Drumuri și Poduri SA Suceava, unde a ocupat funcția de director tehnic și director adjunct până în anul 2011, când a ieșit la pensie. În ultimii ani a activat în cadrul Asociației Profesionale Drumuri și Poduri „Ștefan cel Mare”, unde a ocupat funcția de președinte.

Traian Băsescu și-a condus cuscrul pe ultimul drum
Traian Băsescu și-a condus cuscrul pe ultimul drum
Traian Băsescu a fost alături de ginerele sau, avocatul Radu Pricop, fiul fostului senator de Suceava
Traian Băsescu a fost alături de ginerele sau, avocatul Radu Pricop, fiul fostului senator de Suceava

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Prefectul de Suceava, Traian Andronachi, în dialog cu studenții de la Comunicare și Relații Publice, din cadrul USV

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu