Instanță

Fostul președinte ANTREC, trimis în judecată

Fostul președinte al Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), Maria Stoian, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție.
Potrivit unui comunicat de ieri al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii Serviciului Teritorial București au dispus trimiterea în judecată a Mariei Stoian, conferențiar universitar doctor la Universitata de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și fost președinte ANTREC, pentru deturnare de fonduri și tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene.
Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii martie 2003, în calitate de președinte a ANTREC, aceasta a deturnat 9.640 euro, sumă destinată realizării unui contract intitulat „Formarea formatorilor în vederea organizării turismului rural românesc în spiritul standardelor europene”, finanțat de programul comunitar „Leonardo da Vinci II”.
În fapt, probatoriul a arătat că, din avansul acordat pentru realizarea proiectului, în sumă de 12.650 euro, Stoian a utilizat pentru îndeplinirea prevederilor contractuale doar 2.920 Euro, diferența (9.640 euro) fiind folosită în scopuri personale, pentru efectuarea de călătorii în mai multe orașe europene, cum ar fi Madrid, Praga, München. Proiectul, care a avut ca obiectiv organizarea, în Franța, a unui stagiu de pregătire de două săptămâni în domeniul turismului pentru zece persoane, s-a desfășurat, în realitate, pe o perioadă de numai patru zile, cu participarea a numai șase persoane.
Cu ocazia depunerii Raportului final pentru contract, la data de 31.05.2003, la Centrul Național „Leonardo da Vinci” – în vederea plății finale în sumă de 3.139,36 euro, Maria Stoian a făcut declarații inexacte referitor la datele financiare din raport, la numărul stagiarilor care au participat la proiect și a folosit documente false pentru suma de 11.120 euro, zece bilete de avion fictive pe ruta București – Paris și retur și un număr de zece copii ale atestatelor eliberate de organizația gazdă, care indicau nereal că persoanele în cauză ar fi efectuat un stagiu de formare profesională de două săptămâni, în perioada 01 – 14.03.2003, în cadrul Programului European „Leonardo da Vinci”.
În cauză s-a dispus declinarea competenței la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 București pentru continuarea cercetărilor în legătură cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Dosarul va fi soluționat de Judecătoria sectorului 1 București.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”