Fostul președinte al PNȚCD Ion Diaconescu a decedat aseară, la vârsta de 94 de ani.Ion Diaconescu fusese tratat recent la Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu” Fundeni, din cauza cauza unor tulburări de ritm cardiac. Fostul președinte al PNȚCD a fost externat în 3 octombrie din Institutul de Cardiologie „C.C. Iliescu” Fundeni.
Viața lui Ion Diaconescu, marcată de destinul PNȚ
Ion Diaconescu a avut o viață marcată de destinul PNȚ, partid pe care l-a urmat indiferent dacă formațiunea s-a aflat la putere, în opoziție, în ilegalitate sau în anonimatul de după anul 2000.
Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Botești, judetul Argeș, a fost inginer și om politic național-țărănist, președinte al PNȚ-CD, președinte al CDR și președinte al Camerei Deputaților.
Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNȚ încă din 1936, în organizația de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).
După absolvirea Facultății de Electromecanică a Institutului Politehnic din București (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naționale până în 1947, când a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNȚ, Diaconescu a fost deținut politic între 1947 și 1964.
După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul București, până în 1980, continuând să țină legătura cu foști fruntași țărăniști, între care se afla și Corneliu Coposu.
În zilele Revoluției din decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNȚ în legalitate (22 decembrie 1989), alături de alți foști membri.
Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreședinte, ianuarie 1990 – noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia președinția (12 noiembrie 1995 – 27 noiembrie 2000).
Diaconescu a fost președinte al CDR (1996 – 2000), după alegerea lui Emil Constantinescu în funcția de președinte al țării.
De asemenea, Diaconescu a fost președinte al Camerei Deputaților (27 noiembrie 1996 – 15 decembrie 2000), într-o perioadă dificilă, în care PNȚCD a fost figura centrală într-o coaliție de guvernare largă și eterogenă.
Partidul s-a erodat electoral foarte puternic în perioada de guvernare, caracterizată prin dispute acute și lungi în coaliția aflată la putere. Perioada a coincis și cu o criză economică, astfel încât, la finele perioadei de guvernare, formațiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNȚCD a intrat într-un con de umbră, presărat cu răbufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse facțiuni.
Diaconescu a demisionat din funcția de președinte al PNȚCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales președinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.
În lunga sa carieră parlamentară – membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de București (1990 și 2000) – Diaconescu a susținut programul partidului de anulare a consecințelor regimului comunist.
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăților
Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăților, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.
În perioada detenției politice, la fel ca și după eliberare, i-a fost apreciată, potrivit analiștilor, moralitatea precum și atitudinea de necooperare cu autoritățile comuniste. După 1989, Diaconescu a fost văzut ca un politician cu o atitudine democrată și anticomunistă.
De asemenea, potrivit analiștilor vieții politice postcomuniste, statura morală a lui Diaconescu a întrecut-o pe cea de om politic, pentru că acesta nu a reușit să mențină partidul în viața politică într-un context politic dificil.
În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că este crescut în spiritul vechii democrații, iar adversarii politici nu îi sunt dușmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el menționa că a rămas în relații bune cu Ion Iliescu, în sensul că se felicită de sărbători.
De asemenea, el spunea că Traian Băsescu ar putea ajuta PNȚCD să reintre în normalitate.
„Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNȚ), care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea când conducea PNȚ), i-a spus: «Cornele, să nu lăsați partidul să moară». Lupta și suferințele noastre reprezintă un capital moral uriaș, pagini din istoria acestei țări. Gândiți-vă că atâtea personalități marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul său) și mulți alții – au murit în pușcărie, în chinuri, pentru PNȚ. Când compar pușcăria în care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Pușcăriile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atâta suferință… Sigur că PNȚ are un capital și-i păcat că se pierde”, afirma Diaconescu.
Ion Diaconescu și-a publicat memoriile în volumele „Temnița -destinul generației noastre” (1998), „După temniță” (2003) și „După Revoluție” (2003).
