Fostul premier Năstase va fi încarcerat la Rahova



Fostul premier Adrian Năstase a ajuns, luni seară, la Secția 2 de Poliție din București, aflată în apropierea locuinței din Strada Zambaccian, informează Mediafax.Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian, va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, polițiștii bucureșteni de la Biroul Urmăriri urmând să pună în aplicare, luni seară, mandatul de executare a pedepsei.Anterior, el plecase de la locuința sa din strada Zambaccian, cu o mașină în care s-a aflat și fiul său cel mare, Andrei.Mașina a fost condusă de o a treia persoană. Năstase nu a făcut nicio declarație la plecarea din Zambaccian. Fostul premier a fost condamnat definitiv, luni, de instanța supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru șantaj și luare de mită, iar soția sa, Dana, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Zambaccian.Completul de cinci judecători al instanței supreme l-a condamnat pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată și la trei ani de închisoare pentru șantaj. Instanța a dispus contopirea pedepselor, urmând ca Adrian Năstase să o execute pe cea mai grea, de patru ani de închisoare.Instanța l-a mai condamnat pe Adrian Năstase la cinci ani interzicerea unor drepturi, după executarea pedepsei cu închisoarea, respectiv: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a ocupa o funcție sau de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.



Recomandări

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure
Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Florin Pușcașu îi cere premierului prezentarea în Parlament a măsurilor de liberalizare a prețului la gaze care să nu ducă la creșterea facturilor