Fostul ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu, audiat la DNA, în dosarul licențelor IT pentru școli



Fostul ministru de Finanțe Mihai Tănăsescu a venit marți la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul de corupție privind închirierea de licențe IT pentru școli, pentru care s-au plătit aproximativ nouă milioane de euro, informează Mediafax.Mihai Tănăsescu nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a ajuns în jurul orei 14.30. Fostul ministru a spus că va face declarații după ce va sta de vorbă cu procurorii.Potrivit unor surse judiciare, Mihai Tănăsescu a fost chemat la DNA pentru a da declarații în calitate de martor în dosarul privind închirierea de licențe IT pentru școli, în care se fac cercetări in rem pentru trafic de influență, abuz în serviciu, dare și luare de mită.Mihai Tănăsescu a fost ministru al Finanțelor în perioada 2000-2004.



Recomandări