Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu, audiat în dosarul lui Adrian Severin



Fostul ministru al Culturii Daniel Barbu a fost audiat la DNA, marți, ca martor în dosarul în care Adrian Severin este acuzat de complicitate la spălare de bani, legat de fapte care ar fi fost comise de asistenții săi Anne Jugănaru și Florin Abraham, din perioada în care a fost europarlamentar., informează Mediafax. Daniel Barbu a declarat, la ieșirea de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), că le-a spus anchetatorilor despre dezbaterile la care era invitat, dar că nu știa despre banii de la Parlamentul European, precizând că cei care participau la aceste activități nu erau remunerați.Întrebat dacă la aceste dezbateri se întâlnea cu Adrian Severin, Daniel Barbu a spus că nu a avut nicio legătură cu acesta, ci doar cu Anne Jugănaru.



Recomandări

Gheorghe Flutur a fost reales președinte al PNL Suceava cu un proiect pentru continuarea modernizării județului și câștigarea tuturor alegerilor viitoare

DNA: Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean Constanța, cercetat în trei dosare noi de trafic de influență

Adrian Severin, fost ministru de Externe, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare