Rădăuți

Fostul inspector general Carcalete și-a pierdut și calitatea de consilier local

În urma ședinței ordinare de ieri a Consiliului Local Rădăuți, fostul inspector școlar general Petru Carcalete și-a pierdut și calitatea de consilier local, deoarece a trecut de la PNL la PLD, iar locul rămas liber va fi ocupat de către directorul Colegiului Tehnic Rădăuți, profesorul Gelu Țugulea.
Inițial, deliberativul rădăuțean a respins o hotărâre prin care să constate încetarea mandatului de consilier a inspectorului școlar general, dar hotărârea a fost atacată la instanța de contencios administrativ și fiscal de către Prefectură. În aceste condiții, printr-o hotărâre irevocabilă, Tribunalul Suceava obligă deliberativul rădăuțean să ia act de încetarea mandatului consilierului Carcalete. Potrivit documentelor prezentate Consiliului Local Rădăuți, Tribunalul Suceava “anulează hotărârea nr. 46/26.04.2007 a Consiliului Local al Municipiului Rădăuți, obligă Consiliul local Rădăuți de a lua act prin hotărâre de încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului consilierului local Carcalete Petru și să declare vacant locul deținut. Hotărârea este irevocabilă”.
Chiar dacă hotărârea Tribunalului Suceava a fost redactată la sfârșitul lunii aprilie a.c., Petru Carcalete a mai participat la ședințele Consiliului Local, în calitate de consilier, deoarece la secretariatul Consiliului Local nu ajunsese hotărârea judecătorească.
Potrivit listei de supleanți prezentată de PNL la alegerile locale din anul 2004, locul fostului inspectorul școlar general Petru Carcalete în Consiliul Local Rădăuți va fi luat de directorul Colegiului Tehnic Rădăuți, profesorul Gelu Țugulea.

Recomandări

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Consiliul Local Suceava a prelungit cu un an contractele de închiriere din Bazar, cele pentru cabinete medicale și pentru garaje

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”

Eșec pentru primarul Rîmbu și viceprimarul Cușnir în instanță: Cositul pe domeniul public de asociațiile de proprietari a picat