Fostul deținut politic Alexandru Jaucă a fost sărbătorit, la Rădăuți, la împlinirea a 100 de ani

Președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani
Președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, a fost sărbătorit la împlinirea a 100 de ani

În ziua de Buna Vestire, la Rădăuți a avut loc un moment cu o înaltă încărcătură emoțională, președintele de onoare al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România – filiala Suceava, Alexandru Jaucă, fiind sărbătorit la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

Alături de Alexandru Jaucă au fost reprezentanți ai asociației, printre care vicepreședintele AFDPR la nivel național, Constantin Luchian, precum și Liviu Seliuc, care au ținut să fie alături de președintele de onoare al asociației la acest moment festiv. Cu această ocazie, sărbătoritul a primit o diplomă aniversară, acordată în semn de prețuire și recunoștință pentru devotamentul său față de valorile libertății și democrației.

În perioada regimului comunist, Alexandru Jaucă a fost condamnat pe nedrept și a petrecut trei ani în închisoare și în lagăre, fiind supus unor tratamente inumane și torturi. Supraviețuirea și demnitatea sa au devenit, de-a lungul timpului, un simbol al rezistenței în fața abuzurilor din acea perioadă.

De precizat că filiala Suceava a AFDPR este condusă de Radu Bercea, în calitate de președinte, alături de vicepreședinții Aurel Nichiforiuc și Liviu Seliuc. Din consiliul de conducere mai fac parte Luchian Samoilă și Mihai Frunză.

La nivel național, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România este coordonată de președintele Niculina Moica, avându-i ca vicepreședinți pe Constantin Luchian, Leonard Cîmpeanu și Cornelia Fetea.

Recomandări

Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere

Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere
Prof. Traian Pădureț a fost reales lider al Sindicatului „Pro-Educația”. Vezi întreaga conducere

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”