Fostul administrator și ex-președintele Galaxy Tobacco SA, deferiți justiției pentru evaziune



Fostul administrator și fostul președinte al Galaxy Tobacco, alături de un fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, au fost deferiți justiției pentru o evaziune fiscală de 44 milioane de euro, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA).
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați, care dețineau calitățile de mai jos la momentul săvârșirii faptelor: Vasile Duță – administrator și director general al SC Galaxy Tobacco SA și Celestini Antonello – președinte și acționar la SC Galaxy Tobacco SA, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală; Grațiala Denisa Iordache – secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Livia Bădescu – șef serviciu în cadrul Direcției de legislație în domeniul accizelor din cadrul MFP, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală; persoana juridică SC Galaxy Tobacco SA (fosta Societate Națională Tutunul Românesc), în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală”, informează, luni, DNA.
Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2007- aprilie 2009, SC Galaxy Tobacco SA a emis și pus în executare două contracte având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra cantităților de 231,7 tone și de 871,2 tone tutun brut către firma italiană SC CTS SRL.
Transferul a fost efectuat din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (Zimnicea, București,Tg.Jiu ș.a.), cu încălcarea dispozițiilor legale privind antrepozitul fiscal și fără a avea autorizație de comercializare. Emiterea și executarea celor două contracte a avut ca scop ascunderea bunului și a sursei impozabile și taxabile și, pe cale de consecință, neachitarea obligațiilor fiscale către stat.
Pentru a se sustrage obligațiilor legale de achitare a accizelor și taxei pe valoarea adăugată pentru livrările de tutun brut sau tutun parțial prelucrat, inculpații Duță Vasile și Celestini Antonello, reprezentanți ai firmei SC Galaxy Tobacco SA au conceput, succesiv, un ansamblu de manopere frauduloase, menite a ascunde sursa taxabilă reprezentată de livrarea a aproximativ 1.000 tone de tutun, în favoarea firmei italiene CTS SRL, explică DNA.
Într-o primă fază, în cursul lunii martie 2008, SC Galaxy Tobacco SA a efectuat o livrare de tutun brut în cantitate de 231,7 tone în favoarea firmei SC CTS SRL din Italia, livrarea făcându-se dintr-un depozit neautorizat ca antrepozit fiscal (Zimnicea), cu încălcarea dispozițiilor privind supravegherea fiscală. Prin urmare, statul român nu a încasat acciza aferentă cantității de tutun brut livrat în Italia, prejudiciul provocat fiind de 8.240.878,8 lei, reprezentând acciza neîncasată.
Într-o a doua fază, în perioada noiembrie 2007 – aprilie 2009, SC Galaxy Tobacco SA a transferat proprietatea a 871,2 tone tutun brut din depozite neautorizate ca antrepozit fiscal (București, Rm.Sărat, Urziceni, Tg.Jiu) către SC CTS SRL Italia, prin întocmirea unor acte juridice frauduloase și operațiuni fictive, scopul final fiind eludarea obligațiilor fiscale (achitarea TVA și a accizei aferente cantității de tutun) prin ascunderea sursei impozabile. Prin neplata obligațiilor fiscale a fost creat un prejudiciu de 177.932.898,49 lei.
„În această a doua situație, producerea pagubei a fost înlesnită de activitatea inculpatelor Iordache Grațiela Denisa, în calitatea sa de secretar de stat în MFP, exercitând cumulativ și atribuțiile de director la Direcția de legislație în domeniul accizelor și Bădescu Livia, în calitatea sa de șef serviciu – Direcția de legislație în domeniul accizelor din cadrul MFP. Acestea, cu intenție, au semnat o adresă de îndrumare și asistență de specialitate acordată autorităților fiscale, în speță către Autoritatea Națională a Vămilor (ANV) din cadrul ANAF, având ca efect scutirea de la plata accizelor a transferului de proprietate a tutunului brut de la Galaxy Tobacco SA la SC CTS SRL (prin calificarea ca civil a raportului comercial semnat între cele două societăți). Adresa în cauză avea caracter obligatoriu, organele regionale ale ANV aplicând-o în sensul permiterii scoaterii din țară a celor 871,2 tone tutun fără plata accizei și a TVA”, arată DNA.
Anterior emiterii acestei adrese, ANV își exprimase un punct de vedere contrar.
Prin activitatea infracțională descrisă a fost creat un prejudiciu total bugetului de stat însumând 186.173.777,29 lei (aproximativ 44 milioane euro), rezultat din neachitarea obligațiilor fiscale aferente transferului celor aproximativ 1.000 de tone de tutun.
Ministerul Finanțelor Publice prin ANAF – Garda Financiară s-a constituit parte civilă cu suma reprezentând prejudiciul total, respectiv TVA și accize neachitate.
În vederea recuperării prejudiciului s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Duță Vasile, Celestini Antonello și a persoanei juridice SC Galaxy Tobacco SA.
Regimul suspensiv de plată a accizelor (impozite aplicate produselor sensibile) a fost conceput de legiuitor ca un instrument de lucru al societăților comerciale, iar antrepozitul fiscal a fost creat, ca și concept, ca o pârghie de supraveghere a operațiunilor cu produse sensibile din punct de vedere fiscal. În plus, în cazul comercializării de tutun brut/tutun parțial prelucrat, legiuitorul a impus un sistem de accizare similar nivelului accizelor datorate pentru alte tutunuri de fumat.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.