Ediția a V-a a Campionatului Județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro” s-a terminat oficial la sfârșitul săptămânii trecute, odată cu efectuarea festivității de premiere, care a precedat tradiționalul banchet de final. Competiția recent încheiată a fost una mai agitată decât de obicei, însă totul e bine când se termină cu bine, iar petrecerea de final n-a făcut decât să certifice unitatea și camaraderia care s-au sădit între combatanți în cele cinci sezoane disputate până acum. Câștigătoarea ultimei ediții de campionat a fost Inter Conti, dar poate că acest aspect are o mai mică semnificație. Important este că aproape 200 de jucători amatori, de la 16 echipe din municipiul Suceava, au ales să-i petreacă timpul liber făcând sport, participând la această competiție, care, iată, are darul de a forma noi prietenii și de a crea momente de neuitat.
Așadar, felicitări merită toate echipele participante, Inter Conti, Revine Florconstruct, Brădet, Vivendi, Autobest HQ, Valexin, Mușatinii, Omniasig, Concordia, Adistal, BG Enescu, Prietenii Rugby-ului, Bucovina, Artra, Euro Express Full și CS Kazone. Pe plan individual s-au remarcat în mod deosebit Gabriel Băițan (Autobest HQ), care a fost desemnat cel mai bun portar datorită celor doar 14 goluri primite în cele 15 etape, Radu Crăciun (Inter Conti) – golgheterul campionatului, cu 38 de goluri marcate, Dinu Oniu (Brădet) – jucătorul campionatului, Ovidiu Ciobanu (Revine Florconstruct) – cel mai complet fotbalist al întrecerii și Lucian Burlacu – cel mai tehnic jucător.
Un episod gustat din plin de cei prezenți sâmbătă la Baza Sportivă Gârla Morii, la banchetul de final, a fost triunghiularul demonstrativ de minifotbal, în care o echipă a fostelor glorii din fotbalul sucevean, alcătuită din Radu Cașuba, Victor Gălușcă, Ilie Gafencu, Liviu Goian, Ovidiu Murariu, Ovidiu Ciobanu, Dorel Bernard, Pepe Armeanca, Marcel Mandiuc și întărită cu internaționalul Dorin Goian, a trebuit să dea replica selecționatei campionatului și unei formații formate din managerii grupărilor înscrise în competiția de old-boys. Fotbaliștii care au făcut istorie la Suceava îmbrăcând tricoul alb-albastru al CSM-ului sau pe cel galben-verde al Forestei au fost aclamați minute în șir de un public cald, care i-a răsplătit cu aplauzele lor pe marii fotbaliști ai acestei urbe, aflați acum în uitare.
Ecourile poveștilor din campionatul recent încheiat s-au încheiat, ca de obicei, târziu în noapte, pe acorduri lăutărești, în fața unui pahar de vin.