Nu mai puțin de 19 persoane acuzate că fac parte dintr-o amplă rețea de contrabandă cu țigări au fost săltate luni dimineață de o armată întreagă de polițiști și jandarmi și duse la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Printre persoanele implicate s-ar număra și două foste cadre ale Ministerului de Interne, un fost polițist de frontieră și un pensionar, fost angajat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
36 de percheziții, în cinci județe
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției județene, inspectorul principal Ionuț Epureanu, pentru anihilarea acestei grupări s-au făcut nu mai puțin de 36 de percheziții domiciliare, 28 dintre acestea fiind pe raza județului Suceava (Rădăuți, Straja, Ulma, Dumbrăveni, Siret, Gura Humorului etc.)
Restul perchezițiilor au avut loc pe raza județelor Neamț, Iași, Constanța și Ilfov.
Pe lângă armata de polițiști și jandarmi de la Suceava, la acțiunea de ieri au participat și cadre din structurile teritoriale ale Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate.
Suportul tehnic al anihilării acestei rețele de contrabandiști a fost asigurat de Serviciul Român de Informații, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, Direcția de Operațiuni Speciale.
„Activitățile vizează destructurarea a două grupări infracționale specializate în contrabanda cu țigarete de proveniență extra-comunitară”, a transmis inspectorul principal Ionuț Epureanu, precizând că în perioada de investigație a respectivelor grupări au fost capturate de oamenii legii peste 70.000 de pachete de țigări cu timbru ucrainean.
La perchezițiile de ieri s-au găsit aproximativ 40.000 de pachete de țigări de contrabandă.
Țigări de 1.100.000 de dolari SUA
Din primele informații făcute publice în cursul zilei de ieri, în total sunt 33 de suspecți, cetățeni români și ucraineni.
“În fapt, se reține că membrii grupării, cu sprijinul unui subofițer din cadrul ITF Sighetu Marmației, Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, au introdus în mod ilegal în România, prin segmentul de frontieră verde, adiacent localității Brodina, județul Suceava, cantitatea de 325.000 pachete țigarete, provenind din Republica Ucraina”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul DIICOT, precizându-se că valoarea prejudiciului în acest dosar este de 1.100.000 de dolari americani.
Ce foste cadre de la Ministerul de Interne se află pe lista suspecților
Polițistul de frontieră la care se face referire în comunicatul DIICOT se numește Amar Dănuț Ziub, iar între timp acesta și-a dat demisia.
Numele acestuia apare într-un dosar al DNA, el fiind trimis în judecată după ce, în 2007, împreună cu un coleg de serviciu și un vameș, și-au încălcat atribuțiile de serviciu prin neefectuarea controlului vamal și al documentelor a două autoturisme în care se aflau nu mai puțin de 4.930 de pachete de țigări marca Ronson și 320 de sticle de votcă Medoff.
Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, Amar Dănuț Ziub nu se află în țară și, cel mai probabil, se va cere arestarea în lipsă și va fi dat în urmărire internațională.
De cealaltă parte, susțin sursele noastre, al doilea suspect „cu epoleți”, fost cadru al Ministerului de Interne, este un bărbat care a ieșit la pensie în urmă cu mai mulți ani, Gheorghe Sturzu, fost angajat al Poliției orașului Gura Humorului.
Printre suspecți se numără și fiul unor oameni de afaceri din municipiul Rădăuți, precum și administratorii mai multor societăți comerciale, principalii clienți ai rețelei de contrabandiști.
Ieri seară, la ora închiderii ediției, 17 persoane au primit ordonanțe de reținere, urmând a fi duse astăzi, cu propunere de arestare preventivă, la Tribunalul Suceava.