Carmen Bejan, fosta studentă la Medicină din Timișoara care a fost condamnată la 20 de ani de închisoare după ce ar fi participat la uciderea și tranșarea unui bărbat, cere întreruperea pedepsei pe motiv că este însărcinată și vrea să nască în libertate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Tribunalului Arad, Carmen Bejan a depus recent o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, iar termenul de judecată a acesteia este 16 ianuarie.
În cerere, Carmen Bejan menționează că este însărcinată, însă nu precizează în câte luni.
Fosta studentă cere să nască în libertate și să i se permită să stea un an cu copilul acasă.
Tânăra nu precizează cine este tatăl copilului, iar reprezentanții Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad, unde este încarcerată, nu au putut oferi deocamdată mai multe informații.
Carmen Bejana beneficiat de vizite intime în închisoare și astfel a rămas însărcinată, afirmă surse din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad, citate de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit surselor citate, fosta studentă condamnată pentru crimă s-a încadrat în prevederile legale care acordă persoanelor private de libertate dreptul la vizite intime trimestriale, cu soțul/soția sau concubinul/concubina.
Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad, unde este deținută Carmen Bejan, nu a dorit să ofere nici un fel de informații legate de viața intimă a acesteia.
Reprezentanții Biroului de presă al penitenciarului afirmă că Bejan a depus o cerere în care solicită să îi fie respectată viața intimă și să nu fie date publicității nici un fel de informații cu caracter personal.
În iunie 2011, instanța supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan și Sergiu Florea, cei doi studenți la Facultatea de Medicină din Timișoara care au ucis și tranșat un bărbat, la 20 de ani de închisoare cu executare.
Atunci, instanța supremă a respins recursurile celor doi studenți, astfel că aceștia au rămas cu condamnarea primită la Curtea de Apel Timișoara.
În 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara i-a condamnat pe Carmen Bejan și Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare, după ce Tribunalul Timiș îi condamnase la 16 ani de detenție. Totodată, instanța i-a obligat pe aceștia să plătească familiei victimei despăgubiri materiale de 20.000 de euro.
În vara anului 2009, cadavrul tranșat al unui bărbat a fost găsit într-o mașină aflată în fața unui cămin studențesc din Timișoara.
Sergiu Florea și Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani și studenți la Universitatea de Medicină din Timișoara, au fost arestați în 2 august 2009.
Sergiu Florea a fost arestat sub acuzația de omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor. Totodată, cei doi au fost supuși unei expertize psihologice la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, care să ateste dacă au avut sau nu discernământ în momentul în care au comis crima.
Sergiu Florea și Carmen Bejan au fost trimiși în judecată, în luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav și profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranșat pe bărbatul pe care l-au ucis. Tribunalul Timiș a prelungit apoi mandatele de arestare în cazul celor doi.
Totodată, Florea a fost transferat din arestul Poliției Timiș la Penitenciarul din Timișoara, iar Carmen Bejan a fost transferată la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.
În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnați de Tribunalul Timiș la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentința fiind atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara.