Scopul scuză mijloacele

Fostă călugăriță, prinsă cu diplomă de bacalaureat falsă



– Acum șase ani călugărița a fugit din mănăstire, a plecat în Grecia, de unde și-a „procurat” o diplomă de bacalaureat
– Falsul a fost depistat la IȘJ, când sora posesoarei diplomei a venit să-i legalizeze acesteia actul
– „Toate caracteristici de autentificare a unei diplome de bacalaureat au fost contrafăcute, timbrul sec, ștampila și semnăturile fiind false”, a declarat referentul IȘJ, Gheorghe Roșu
300 de euro, atât se pare că a plătit o fostă călugăriță pentru a se alege cu o diplomă de bacalaureat, făcută însă pe calculator. Însă, mare folos nu a avut de pe urma acestei diplome, pentru că Inspectoratul Școlar a descoperit în urmă cu puțin timp falsul. Diploma falsă aparține Doiniței Negru, din Vicovu de Jos, fostă călugăriță la o mănăstire din județul Suceava. În urmă cu șase ani aceasta a fugit de la mănăstire, a ajuns în Grecia, și de acolo, contra cost, și-a „procurat” o diplomă de bacalaureat. Potrivit „diplomei”, fata a absolvit liceul în anul 1994, la Grupul Școlar Agricol „Andronic Motrescu” din Rădăuți, profil Contabilitate. Pentru că dorea să se înscrie la un curs în Grecia, și pentru că avea nevoie ca diploma de bacalaureat să fie autentificată de referentul privind actele de studiu, din cadrul IȘJ, pentru a se putea folosi de diplomă în Grecia, fata a făcut o procură prin care o împuternicea pe sora sa să se prezinte la Inspectoratul Școlar și să obțină autentificarea necesară. Zis și făcut. În urmă cu puțin timp sora Doiniței Negru s-a prezentat la IȘJ și a cerut legalizarea diplomei de bacalaureat. Referentul privind actele de studiu din cadrul Inspectoratului Școlar, Gheorghe Roșu, a declarat că „la o verificare vizuală de rutină a actului, am constatat că este vorba despre un fals grosolan.
În primul rând s-a constatat că seria și numărul documentului au fost scrise ulterior, cu alte caractere, și cu negru, în condițiile în care seria unei diplome originale este scrisă cu roșu”. Referentul Gheorghe Roșu a mai spus că și celelalte caracteristici de autentificare a unei diplome de bacalaureat au fost contrafăcute, timbrul sec, ștampila și semnăturile fiind altele decât cele originale. „Eu știu semnăturile directorilor, pentru că la noi ajung borderourile care poartă iscăliturile conducerii de învățământ care eliberează acte de studiu, iar pe diploma aceasta semnăturile nu corespundeau, și nici ștampila nu era a școlii”. Nici mărimea și nici culoarea hârtiei acestei diplome nu corespundeau cu o diplomă originală datată din anul 1994.
– În ultimii ani, la IȘJ au fost depistate 5 acte de studii false
IȘJ a cerut informații referitoare la posesoarea diplomei și la Grupul Școlar Agricol „ Andronic Motrescu” din Rădăuți, iar deținătoarea „diplomei” nici măcar nu a urmat cursurile liceale în acea școală, aceasta nefigurând în evidențele instituției de învățământ menționate anterior. „Diploma”, care era însoțită și de o foaie matricolă a fost anulată de către Inspectoratul Școlar Suceava, iar cazul a intrat în atenția Poliției, cercetările fiind preluate de Serviciul pentru Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat că „în școli cu siguranță nu există documente false. În ceea ce privește situația de față, sau alte asemenea cazuri, ele nu pot fi prevenite, dar pot fi blocate în momentul când ajung la Inspectoratul Școlar pentru autentificare”. Precizăm că în ultimii ani, la IȘJ, la serviciul de autentificare a actelor de studiu au fost descoperite încă cinci asemenea situații, în care s-a constatat că documentele unor absolvenți erau falsificate.



Recomandări