Fostul viceprimar din localitatea mehedințeană Salcia, Adel Sava, și fratele său au ajuns în stare gravă la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au fost atacați de mai mulți bărbați cu săbii și topoare, agresorii fiind căutați de polițiști, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Scandalul a avut loc în localitatea Salcia, fratele celor două victime, Cornel Sava, povestind că atât fostul viceprimar cât și fratele său mai mare au fost atacați cu săbii, pari și topoare de mai mulți bărbați care au coborât dintr-o mașină.
„Au coborât cu săbii, răngi, i-au tăiat picioarele. Au fost băuți și au venit după ei. Celălalt frate are capul tăiat, este tăiat pe la mâini”, a spus Cornel Sava.
Cele două victime au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul din Drobeta Turnu Severin.
Potrivit medicului de la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți, Aurelia Veropaeff, fostul viceprimar a fost găsit inconștient, în urma tratamentului administrat pe timpul transportului către spital, starea lui a fost stabilizată.
„Am preluat una dintre victime care a fost instabil din punct de vedere hemodinamic, dar în urma tratamentului administrat situația s-a îmbunătățit. Este vorba despre un politraumatism prin agresiune, traumatism în extremitatea cefalică cu o plagă tăiată la nivelul regiunii parietotemporale stângi și mai multe contuzii la membrele superioare și inferioare. Cealaltă victimă este fratele celui pe care l-am transportat noi și are aceleași leziuni”, a declarat Veropaeff.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, inspector principal Nicolae Lohon, imediat după scandal atacatorii au fugit, ei fiind căutați de polițiști.
„S-a stabilit un cerc de suspecți. În continuare se desfășoară activități de către echipa operativă constituită la nivelul IPJ Mehedinți pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs conflictul. La fața loclui nu s-au găsit arme albe”, a spus Lohon.
Fostul viceprimar din Salcia a fost de-a lungul timpului implicat în mai multe scandaluri. Fost membru PNL, el anunțase de curând că va candida la alegerile locale pentru funcția de primar al localității, din partea PSD. Adel Sava a fost acuzat în urmă cu trei săptămâni că va aduce din Constranța mai multe persoane care să-l voteze la alegerile locale. Acuzațiile au venit după ce a crescut numărul cererilor pentru obținerea vizei de flotant la Serviciul pentru Evidența Persoanei.