Fost spion sovietic, noul proprietar al ziarului The Independent



Alexandr Lebedev, fost spion KGB, este noul proprietar al publicației The Independent, contractul de achiziție al titlului fiind semnat joi, 4 martie, potrivit unor surse din presa britanică, informează Times Online.
Achiziționarea ziarului The Independent, care vinde în pierdere, dar și a suplimentului acestuia, The Independent on Sunday, este cu atât mai surprinzătoare, cu cât se produce la scurt timp după ce miliardarul Lebedev a preluat și publicația Evening Standard, în ianuarie, pentru suma de o liră sterlină.
Potrivit acelorași surse, este foarte posibil ca miliardarul rus să plătească tot o liră sterlină proprietarilor grupului Independent News & Media (INM), deși a garantat că va investi câteva milioane de lire sterline în cele două ziare.
Presa britanică afirmă că Alexandr Lebedev va apela la câteva nume sonore din mass-media insulară pentru a se ocupa de administrarea celor două publicații, vehiculând deja numele fostului director general al postului BBC, Greg Dyke, dar și cel al prezentatorului buletinului informativ „Newsnight”, Jeremy Paxman.
Publicația Evening Standard a înregistrat o creștere a numărului de cititori, de când a devenit un ziar distribuit gratuit, însă antreprenorul rus a ținut să se distanțeze de zvonurile potrivit cărora va proceda la fel și cu cele două publicații recent achiziționate.
„Dacă susții că vrei să salvezi un ziar bun și că vrei să îl reformezi, nu poți face acest lucru lovind în celelalte ziare”, declarase Lebedev pentru The Times în luna ianuarie.
Este foarte probabil însă ca miliardarul rus, în vârstă de 50 de ani, să reducă la jumătate prețurile de vânzare a celor două ziare, pentru a impulsiona vânzările.
Relația lui Lebedev cu guvernul rus a fost pusă din nou sub semnul întrebării, în ianuarie, când miliardarul sovietic a primit o imensă infuzie de capital, în urma unei tranzacții avizate chiar de către Vladimir Putin, actualul premier al Rusiei.
Vânzarea de către Lebedev a acțiunilor în valoare de 496 milioane de euro (450 de milioane de lire sterline), pe care le deținea în compania Aeroflot, și a altor bunuri către guvernul rus a ridicat noi semne de întrebare referitoare la adevăratul statut al lui Alexandr Lebedev, considerat în trecut un critic al administrației de la Kremlin, dar și la adevărata lui motivație de a cumpăra cele două publicații britanice.
Lebedev a declarat pentru The Times că va milita pentru o presă liberă și că a identificat cinci milioane de cetățeni britanici „liberali democrați care au nevoie de un ziar The Independent așa cum a fost odată”.
Publicațiile The Independent și The Independent on Sunday au fost lansate în 1986, respectiv 1990, ca alternativă la presa britanică din acea epocă. Tirajul din 1989 a ajuns la 400.000 de exemplare, însă în prezent este de 186.000 de copii, cele două ziare înregistrând pierderi anuale de 10 milioane de lire sterline (11,03 milioane de euro).
În ultima lună, Alexandr Lebedev, care a declarat că va finanța funcționarea celor două publicații din averea personală, și fiul său, Evgheni, în vârstă de 29 de ani, au discutat termenii acestei achiziții și cu premierul britanic Gordon Brown, în cadrul unor întâlniri ce au avut loc la Downing Street Nr. 10.
Alexandr Lebedev s-a născut la Moscova în 1959. După ce a obținut o diplomă universitară în economie, Lebedev s-a înrolat în serviciul de informații externe al KGB-ului. La sfârșitul anilor 1980, Alexandr Lebedev a activat ca spion la Ambasada URSS din Londra, sub acoperirea funcției de atașat economic și a obținut gradul de locotenent-colonel, același grad pe care îl are și Vladimir Putin.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Lebedev a intrat în afacere, făcând afaceri din speculații bancare complexe. Averea sa a fost evaluată recent la peste 3,4 miliarde de dolari.
Alexandr Lebedev a fost membru al Dumei de stat – Parlamentul rus -, până în 2007, însă nu a avut niciodată un succes la fel de mare în politică așa cum a avut în afaceri.
Lebedev deține și publicațiile Evening Star din Londra și Novaya Gazeta din Moscova, publicația pentru care lucra jurnalista Anna Politkovskaia. El deține și un lanț de buticuri de lux în numeroase hoteluri europene. Lebedev susține și numeroase cauze umanitare, fapt pentru care a construit un spital în St. Petersburg unde copiii bolnavi de cancer beneficiază de tratament gratuit.
Alexandr Lebedev s-a despărțit de soția sa, Natalia, în 1998. Fiul lor, Evgheni, în vârstă de 29 de ani, este directorul executiv al ziarului Evening Standard. În 2009, Lebedev a devenit din nou tată, noua sa parteneră de viață, Elena Perminova, în vârstă de 23 de ani, dând naștere băiețelului Nikita.