Un agent-șef principal de la Poliția Transporturi Suceava, actualmente pensionar, care a deținut ani de zile funcția de șef al Postului de Poliție Transporturi Feroviare Vatra Dornei, a fost găsit vinovat de judecători de infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, fiind condamnat la 6 luni de închisoare, pedeapsa fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile. Polițistul Petru Bamboi, ieșit la pensie în timp ce era anchetat, a fost acuzat că a acționat abuziv și în mod repetat împotriva unui subaltern, căruia i-a tăiat din orele de muncă. Decizia de condamnare stabilită de Judecătoria Vatra Dornei poate fi atacată cu apel, nefiind definitivă. Dacă sentința magistraților dorneni va rămâne definitivă, Petru Bamboi va avea de achitat și în jur de 8.000 de lei daune morale fostului subaltern.
Acuzat că s-a comportat ca pe propria moșie cu colegul cu care a avut un conflict
Faptele care îi sunt imputate inculpatului Petru Bamboi sunt din 2011. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cei care au efectuat cercetările, au arătat că acesta a luat măsuri abuzive față de un coleg agent, efectuând falsuri în registrul „Buletinul postului” și în situațiile lunare privind prezența la program a polițiștilor, care au constat în diminuarea numărului de ore aferente fondului de timp lunar individual lucrat de agentul-șef de poliție C.A.D., parte vătămată în acest dosar.
Procurorii au arătat că, în conformitate cu normele legale, atribuția acordării de timp liber corespunzător în compensația orelor efectuate în scopul asigurării serviciului de permanență revenea doar șefului Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, nu și șefului de post, care și-a arogat ilegal această putere. Pe acest fond, șeful de post Bamboi a început să comită abuzuri față de colegul său, susțin procurorii.
Este vorba de ore de patrulare pe trenuri, sporuri de noapte sau ore de pregătire în poligonul de tragere, pe care șeful de post a refuzat să le consemneze ca ore de muncă și le-a trecut ca „ore libere” în Registrul „Buletinul postului”.
Ca exemple, pe 11 iulie 2011, agentul C.A.D., aflat în concediu de odihnă, a fost sunat de șeful Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, care l-a anunțat că trebuie să se deplaseze la Iași pentru o misiune, urmând a fi pontat conform normelor legale. Totuși, arată procurorii, misiunea din acea zi a fost anulată integral prin mențiunea nereală „concediu de odihnă” de către șeful Postului de Poliție de la Vatra Dornei, nimeni altul decât Petru Bamboi.
Un alt episod exemplificat de procurori este legat de refuzul inculpatului de a ponta o zi de concediu medical a subalternului, acesta consemnând pentru ziua respectivă „liber”.
Așadar, concluzionând, șeful de post este acuzat că s-a comportat ca pe propria moșie cu colegul cu care a avut un conflict, comițând abuzuri și luând decizii care nici măcar nu erau în atribuția sa.
Magistrații dorneni l-au găsit vinovat pe Bamboi de ambele infracțiuni. El a primit 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. De asemenea, pentru infracțiunea de fals intelectual, inculpatul a mai primit încă 6 luni de închisoare. Judecătorii au constatat că faptele sunt comise în concurs ideal, astfel că pedepsele au fost contopite în pedeapsa de 6 luni de închisoare, fără aplicarea vreunui spor.
Până la o sentință definitivă și irevocabilă, Petru Bamboi se bucură încă de prezumția de nevinovăție.