Incredibil

Fost șef de Poliție, anchetat pentru fapte de corupție. Este deja trimis în judecată pentru acuzații similare

Constantin Alistar
Constantin Alistar

Un fost șef de Poliție din Suceava este anchetat pentru fapte de corupție. Este pentru a doua oară în decurs de numai câțiva ani când acesta este cercetat pentru fapte similare.
Este vorba de colonelul în rezervă Constantin Alistar, care a lucrat peste 30 de ani în Poliție, iar în 2016 s-a pensionat. Acesta a fost șef al Poliției Vicovu de Sus, adjunct al Poliției Rădăuți, iar în ultimii trei ani de activitate a deținut funcția de șef al Poliției Rădăuți.
Ulterior și-a deschis o școală de șoferi și profesa ca instructor auto în Vicovu de Sus.
Acum, Constantin Alistar este vizat de o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în care procurorii au derulat în cursul zilei de miercuri, 5 martie, nu mai puțin de 18 percheziții, în trei dosare penale.
Una din aceste percheziții s-a derulat și la Constantin Alistar, care miercuri după-amiază a fost adus la sediul Parchetului pentru audieri.
La finalul audierilor, Alistar a căpătat statutul de suspect și este cercetat pentru complicitate la dare de mită, fără să îi fi fost impusă vreo măsură restrictivă.
Faptele din aceste dosare de corupție sunt dare de mită și trafic de influență. Mai exact, mai mulți instructori auto ar fi dat sume cuprinse între 300 – 1.000 de euro către mai mulți examinatori de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava pentru ca aceștia să îi ajute pe o serie de candidați să obțină permisul de conducere.
Culmea este că același Constantin Alistar este trimis în judecată în dosarul fabricii de permise de la Suceava pentru fapte identice.
Este vorba de unul dintre cele șase dosare trimise în judecată de procurorii DNA Suceava după perchezițiile din noiembrie 2020. Acest dosar este încă în Cameră Preliminară și urmează să se dea pronunțarea.
Și atunci faptele au fost similare, ceea ce denotă că la unele persoane nu pot renunța la o serie de obiceiuri, în ciuda tuturor riscurilor.

Recomandări

1700 de ucraineni, ruși sau moldoveni ar fi obținut fraudulos cetățenia prin complicitatea unor funcționari de la Evidența Populației de la Câmpulung Moldovenesc

Aproape 100 de percheziții în județ, într-un dosar privind certificate de cetățenie și acte de identitate falsificate
Aproape 100 de percheziții în județ, într-un dosar privind certificate de cetățenie și acte de identitate falsificate

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră

Nici unul dintre examinatorii și instructorii din cel mai nou dosar de corupție de la ”Permise” nu se mai află în arest

Nici unul dintre examinatorii și instructorii din cel mai nou dosar de corupție de la ”Permise” nu se mai află în arest. Foto Getty Images
Nici unul dintre examinatorii și instructorii din cel mai nou dosar de corupție de la ”Permise” nu se mai află în arest. Foto Getty Images