Judiciariștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava încearcă să dea de urmele unui fost coleg de-al lor, pe numele căruia a fost emis, recent, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției, inspectorului principal Alin Botezatu, mandatul cu pricina a fost primit în urmă cu câteva zile, sarcina de a pune mâna pe fostul polițist revenindu-le judiciariștilor din cadrul Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale. Cel căutat este fostul agent șef Petru Iacob, condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Iacob a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că, în urmă cu aproape trei ani, pe vremea când lucra la Poliția municipiului Vatra Dornei, a pretins și primit de la un alt coleg de serviciu suma de 1000 de lire. Iacob i-a garantat colegului cu pricina că va interveni pe lângă un superior din comanda IPJ Suceava, pentru a-l face scăpat de acuzațiile de tentativă de viol, pe care i le adusese la acea vreme o tânără din Vatra Dornei. Din informațiile oamenilor legii, Petru Iacob a plecat de mai multă vreme din țară, caz în care pe numele fostului subofițer sucevean urmând a fi emis un mandat de arestare european.





