Fost polițist din Craiova și-a împușcat soția și fiica, apoi a încercat să se sinucidă



Fostul șef al Biroului Arme de la Poliția Județeană Dolj Nelu Gruia și director al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Dolj și-a împușcat, miercuri, soția și fiica, apoi a încercat să se sinucidă, în urma unui conflict izbucnit în familie.
Soția lui Nelu Gruia a fost găsită moartă de către echipajele medicale venite la locuința familiei, iar fostul șef al Biroului Arme și fiica acestuia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Craiova, fiind duși imediat în sala de operații.
Nelu Gruia a murit în sala de operații, în urma unui stop cardio-respirator suferit ca urmare a plăgilor suferite în urma împușcării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Craiova, Cristina Geormăneanu, Nelu Gruia a murit în urma unui stop cardio-respirator, medicii nemaiputând face nimic pentru a-i salva viața, în pofida manevrelor de resuscitare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Amelia Căprărin, a declarat că în ianuarie 2009 au încetat raporturile de serviciu ale lui Nelu Gruia la Biroul Arme al instituției. Amelia Căprărin a mai spus că Nelu Gruia nu a avut probleme cu colegii în perioada în care a fost angajat al Poliției Județene Dolj.
Scrisoare-testament
Scrisoarea lăsată unor apropiați ai familiei de către fostul șef al Biroului de Arme de la Poliția Județeană Dolj Nelu Gruia, care și-a împușcat soția și fiica, ar putea fi considerată un testament întrucât în aceasta sunt enumerate toate bunurile pe care bărbatul ar vrea să le lase fiului său.
Procurorii Parchetului Tribunalului Dolj spun că Nelu Gruia menționează în scrisoare toate bunurile familiei, respectiv imobile, mașini și conturi bancare, astfel că documentul ar putea fi considerat un testament.
El spune că și-ar dori ca, în cazul în care se va întâmpla ceva cu familia sa, toate aceste bunuri să îi revină fiului său, în vârstă de 22 de ani.
Scrisoarea, care are două pagini și pe care sunt mai multe pasaje subliniate cu marker, se încheie cu urări de sănătate celor două persoane cărora le este adresată, respectiv o anume Maria și „părintelui Liviu”, ambele persoane din Alba.
Scrisoarea a fost găsită, alături de un plic gol, pe masa din sufrageria locuinței familiei Gruia, în aceeași încăpere fiind descoperit și cadavrul soției fostului polițist.
În scrisoarea respectivă, Nelu Gruia arată că fiica sa este vinovată de starea conflictuală dintre el și soția sa, finalizată cu divorț, el încercând să își explice astfel gestul.
De asemenea, el îi roagă pe apropiații familiei să aibă grijă de fiul său.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Craiova, Claudiu Dinculescu, a spus că fiul fostului polițist este în stare bună, însă anchetatorii nu pot să comunice cu el, fiind surdomut, astfel că se va recurge la un interpret.
Potivit sursei citate, în locuința familiei Gruia au fost găsite atât cartușe intacte, cât și cartușe trase.
Colegii Angelei Gruia, împușcată mortal de soțul ei, polițistul Nelu Gruia, șocați de această veste
Colegii de serviciu a Angelei Carmen Gruia, care a fost împușcată, miercuri dimineață, de fostul ei soț, polițistul Nelu Gruia, sunt „șocați” de vestea uciderii femeii, conducerea Grupului Școlar „Traian Vuia”, unde victima preda Limba română, spunând că era un cadru didactic „ireproșabil”.
Directorul Grupului Școlar „Traian Vuia”, Sandu Goiceanu, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX că vestea uciderii Angelei Carmen Gruia, profesoară de Limba română la unitatea școlară, a surprins întregul corp profesoral.
„Nu vreau să comentez gestul, doar constat. Am fost surprins ca și colegii mei și șocat de această veste. Din punct de vedere profesoral și uman era ireproșabilă. Era o profesoară foarte bună, foarte serioasă, având o relație corectă atât cu colegii dumneaei, cât și cu elevii”, a declarat Sandu Goiceanu.
Angela Gruia împlinise de curând 51 ani, potrivit colegilor săi, care susțin că femeia nu a lăsat niciodată să se înțeleagă că ar avea probleme acasă.
„Nu a dezvoltat niciodată un astfel de subiect. Era o doamnă discretă”, a completat Sandu Goiceanu.
Angela Carmen Gruia susținea ore de Limba română la șase clase ale Grupului Școlar „Traian Vuia” din Craiova, colegii femeii aprinzând în școală câteva candele în memoria ei.
„În holul liceului profesorii de religie au marcat locul și au procedat așa cum trebuie într-un astfel de moment din punct de vedere religios”, a mai spus Sandu Goiceanu.