Fosilele unor reptile de talie mare, vechi de aproximativ 250 de milioane de ani, aparținând unui grup de reptile mamifere carnivore, Gorgonopside, au fost descoperite în Niger, potrivit unui studiu publicat în Journal of Vertebrate Paleontology și preluat de AFP.
Fosilele – o bucată de craniu (maxilarul superior) și canini mari, caracteristici Gorgonopsidelor -, indică faptul că animalul avea o lungime de aproximativ 3 metri.
Fosilele au fost descoperite în timpul mai multor expediții efectuate în perioada 2003 – 2006 în nordul Nigerului, în regiunea sahariană de la frontiera cu Algeria.
„Este o mare premieră, pentru că acest grup ciudat nu a fost până atunci atestat în Africa de Vest”, a precizat într-un comunicat Jean-Sébastien Steyer, paleontolog la Muzeul național de istorie naturală și de la CNRS din Paris, care a descoperit cele două exemplare care au făcut obiectul acestui studiu.
Cercetătorii știau până de curând că Gorgonopsidele au trăit în permian (ultima perioadă a erei primare, în urmă cu 295 – 245 de milioane de ani) în Africa de Sud și de Est (Tanzania și Zambia), dar și Rusia.
„Noile descoperiri confirmă că, înainte de dinozauri, lumea era populată de stranii reptile carnivore cu dinți tăioși, care urmau marile migrații ale ierbivorelor din epocă”, a explicat conducerea muzeului.
Cercetările au fost efectuate de o echipă internațională compusă din paleontologi americani, nigerieni și sud-africani.