Comisia Europeană precizează în raportul MCV pentru România, publicat miercuri, că autoritățile de la București ar trebui să aibă ca prioritate absolută punerea în acord a Codurilor Penale cu ultimele decizii CCR, care au declarat mai multe articole neconstituționale, scrie Mediafax.”Succesiunea rapidă a deciziilor Curții Constituționale prin care se declarau neconstituționale dispoziții din coduri a sporit provocările la adresa stabilității. Ministerul Justiției a început să abordeze acest aspect prin consultări cu sistemul judiciar, cu profesiile juridice și cu societatea civilă, iar Guvernul și-a exprimat intenția de a adopta modificările relevante. Cu toate acestea, niciuna dintre modificările propuse nu a fost încă transpusă în modificări legislative și aceste întârzieri pot duce la interpretări divergente. Un răspuns rapid și coerent la necesitatea de a adapta legislația pentru a reflecta deciziile Curții Constituționale ar trebui să constituie o prioritate absolută, fără a compromite calitatea pregătirii modificărilor. Guvernul și-a exprimat intenția de a traduce deciziile Curții Constituționale într-un nou set de modificări”, se arată în raportul raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), publicat miercuri.





