Un grup expediționar, din care au făcut parte directorul general al Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, arheologul și directorul general adjunct Ioan Mareș, scriitorul și publicistul Ion Drăgușanul, artistul plastic Radu Bercea și subsemnatul, a efectuat, cu câteva zile în urmă, o cercetare de teren pe Muntele Măgura, în partea de N-E a orașului Gura Humorului, pentru identificarea amplasamentului unei fortificații austriece.
Un fort de formă hexagonală
Este vorba de una din cele cinci fortificații care apar pe harta cadastrală din anul 1856, fortificații construite de austrieci pentru a asigura cordonul sanitar și pentru a apăra zona.
Observațiile făcute confirmă existența unui fort de formă hexagonală înconjurat cu întăritură de pământ (înaltă de circa 2 – 2,5 m și cu lățimea de 7 – 8 m) cu drum circular în interior și urme ale unor construcții din piatră.
Fortul era legat de oraș printr-un drum construit ingenios în panta versantului, care permitea trecerea peste un pârâu pe un pod (Podul Dracului) ai cărui piloni masivi din piatră au rezistat timpului.
Un drum săpat în versant pe latura de N-V era străjuit de maluri consolidate cu piatră, dovadă fiind numeroasele pietre cu urme de prelucrare risipite de-a lungul acestei căi pe care circulă astăzi utilaje forestiere.
Cetatea Homorului
Fortificația, care oferea o bună vizibilitate asupra întregii depresiuni a Humorului, este descrisă, așa cum atrăgea atenția Ion Drăgușanul într-unul din editorialele sale publicate în „Monitorul de Suceava”, de învățătorul humorean Dimitrie Mitric-Bruja, în „Revista Bucovinei” din anul 1896.
Arheologul dr. Ioan Mareș este de părere că „merită efectuată o cercetare arheologică pentru precizarea stratigrafiei locului, având în vedere presupunerea că ar putea exista și o construcție anterioară fortului austriac”.
„Fortăreața miraculoasă”, despre care scria Dimitrie Mitric-Bruja, ar putea fi construită pe locul vechii Cetăți a Homorului, poate anterioară anului 1286, sau chiar dacică, cum presupune Ion Drăgușanul.
„Alții își inventează istoria, iar noi o îngropăm în uitare”
Inginerul humorean Ciprian Malanca a cercetat locul pe parcursul mai multor ani. El spune că la începutul anilor ’60, pe Podul Dracului se putea trece întrucât avea o platformă din lemn.
Planurile militare ale fortificațiilor austriece se găsesc, cu siguranță, în arhivele de la Viena, iar cercetarea acestora ar permite reconstruirea fortului care ar deveni un punct de atracție turistică.
„Alții – spune Ion Drăgușanul – își inventează istoria, iar noi o îngropăm în uitare”.
„Un reper turistic unic în peisajul bucovinean”
Directorul general al Muzeului Bucovinei, arheologul Constantin-Emil Ursu, spune că„fortificațiile militare austriece din zona Humorului pot reprezenta, dacă vor fi puse în valoare, un reper turistic unic în peisajul bucovinean și, fără îndoială, de mare interes”.
„Din discuția telefonică pe care am avut-o cu dl Marius Ursaciuc, primarul orașului Gura Humorului – subliniază el – am aflat că s-a depus deja un proiect pentru obținerea unei finanțări, noi urmând să facem partea de cercetare arheologică”.