Forța motrice și valoarea

Nu credeam să se mai întâmple așa ceva în ediția asta. Înfrângeri în aceeași etapă din Primera pentru Real și Barcelona. Celor care vânează evenimentul acesta cumulat le trebuie ceva răbdare, dublată de resurse financiare. Se poate întâmpla în special la început și sfârșit de campionat, mai puțin în mijlocul sezonului, când motoarele sunt turate. Faptul că s-a întâmplat acum arată că, într-adevăr, madrilenii puseseră cruce campionatului, iar catalanii și-au mutat centrul de greutate pe Liga Campionilor. Ceea ce s-a întâmplat în săptămânile astea de face-to-face între cele două echipe emblematice pentru tot ce înseamnă și a însemnat fotbal este mai mult decât interesant. Deși Barcelona fusese cea care intrase pe cai mari în qvadrupla confruntare, Realul reușise să scoată capul după egalul din campionat, iar după victoria din cupă să emită pretenții. Dar oare cât de justificate? Era o întrebare pe buzele tuturor. Emulația dădea peste răscoale în tabăra albilor, în timp ce la Barcelona încrederea începea să se zdruncine. Extraordinară, dintr-un anume punct de vedere, a fost acea întrebare adresată lui Guradiola la o conferință de presă anterioară jocului din Liga Campionilor, dacă va fi un eșec ca Barcelona să câștige doar titlul de campioană a Spaniei în acest sezon. Exasperat, Guardiola a încercat să pună lucrurile pe făgașul lor, admițând ironic că ar fi un dezastru! Dar asta era percepția… Dacă Realul mergea în finala de la Londra (teoretic o mai poate face!), aproape că nici nu mai conta dacă pierdea în fața lui Manchester. Realul ar fi rămas doar cu cupa, Barcelona cu titlul, dar ultima ar fi fost marea perdantă. În schimb, chiar dacă Messi&co pierd la Londra, au demonstrat ce aveau de demonstrat. Voința, acea forță motrice superioară adusă în discuție de Mourinho, via Einstein, nu poate anula valoarea. Sau nu mereu. Un singur om, fie el și Mourinho, n-a putut fi mai mult decât un club. Mai ales că – nu-i așa? – e vorba de mai mult decât un club!