Fraza „Forța fie cu tine!” („May the force be with you”) din filmul „Războiul stelelor” a fost aleasă cel mai bun citat din filme într-un clasament realizat în urma unui sondaj online de portalul AOL, informează mirror.co.uk.
Fraza spusă de Obi-Wan Kenobi lui Luke Skywalker a surclasat alte expresii celebre din filme binecunoscute, precum cea a lui Arnold Schwarzenegger din filmul „Terminator”, „I’ll be back” (Mă voi întoarce”) sau „We’re going to need a bigger boat” („Vom avea nevoie de o barcă mai mare”) din clasicul thriller „Fălci”.
Editorul AOL, Peter Stanto, care s-a ocupat de realizarea acestui clasament, este de părere că rezultatele indică marea popularitate a seriei „Războiul stelelor”.
Pe locul al doilea în acest top s-a plasat citatul „Nobody puts Baby in a corner” („Nimeni nu o dă la o parte pe Baby”) din filmul „Dirty Dancing”.
În topul primelor zece cele mai bune citate din filme au mai fost incluse celebra frază pronunțată de Robert de Niro „You talking to me?” („Cu mine vorbești?”) din „Șoferul de taxi” și „Show me the money” („Arată-mi banii”) din „Jerry Maguire”.
La sondajul online au participat peste 22.000 de persoane.




