Formularele de cerere pentru vizitarea pacienților în Spitalul Suceava, accesibile pe site-ul instituției

Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Pacienții în stare gravă internați în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava pot fi vizitați de un membru al familiei, în urma unei cereri aprobate de conducerea spitalului. În cazul pacienților bolnavi de Covid-19 internați la Terapie Intensivă, ruda pacientului trebuie să semneze și o declarație pe propria răspundere, conform căreia își asumă „riscul infecțios care decurge din intrarea în mediu contaminat, pentru vizitarea pacientului menționat, în cadrul compartimentului ATI zona Covid”.
„Declar că am fost informat și instruit de către asistent/medic … privind regulile care trebuie respectate pe timpul vizitei, inclusiv modalitatea de echipare/dezechipare a echipamentului de protecție utilizat și sunt de acord cu măsurile stabilite la nivelul spitalului”, își asumă vizitatorul. De asemenea, acesta este avertizat că nerespectarea regulilor impuse conduce la încetarea vizitei și părăsirea spitalului. Formularul de cerere pentru aparținători și cel pentru declarația pe propria răspundere pot fi descărcate de pe site-ul spitalului: http://www.spitaluljudeteansuceava.ro/pacienti-2/formulare/cerere-apartinatori/ și http://www.spitaluljudeteansuceava.ro/pacienti-2/formulare/declaratie/.
Formularele completate se pot trimite online, pe adresa secretariat@spjsv.ro. Cererile trimise până la ora 13.00 primesc răspuns în aceeași zi, cele trimise după această oră, în următoarea zi. Subliniem că Spitalul de Urgență Suceava este în continuare unitate medicală Covid, prin urmare solicitările de vizitare sunt aprobate doar pentru pacienții în stare gravă.
Pentru obținerea de informații despre pacienții internați, de către familie, unitatea medicală are pe site numerele de telefon de la fiecare secție în parte: http://www.spitaluljudeteansuceava.ro/home/centralizare-numere-de-telefon-final111-2/. Numerele de telefon și adresele de e-mail sunt publicate și pentru cabinetele din ambulatoriul integrat și de specialitate.

Recomandări

Copii cu cancer din toată țara, transferați la spitalul Clinic din Suceava pentru investigații de înaltă performanță

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Spitalul Clinic de Urgență Suceava modifică, din 20 octombrie a.c., programul de vizitare a pacienților internați