Fiindcă am constatat că, în ultima vreme, s-au înmulțit – poate și din pricina acompaniamentului crizei economice -, furturile capacelor de canal, simt nevoia să vă adresez o întrebare sinceră, ca de la cetățean la cetățean: ați pășit vreodată, mergând îngândurat sau visător pe stradă, drept într-o gaură rămasă în urma unui capac de canal, subtilizat de multilateralii noștri hoți? Nuuuu? Mă rog, nimeni nu-i perfect. Dar nici n-ați nimerit cu roata mașinii într-o asemenea formă edilitară de relief? Tot nu? Atunci, cu întreaga mea părere de rău, sunt nevoit să vă spun franș că nu știți totul despre aventurile pe care ți le rezervă traiul într-un oraș mare. N-am crezut, nu cred și nu voi crede în veci că, așa cum sună versiunea oficială, nașii capacelor de canal le fură pentru a le vinde pur și simplu, destinându-le unei imediate și grobiene fructificări prin întreprinderile de materiale refolosibile, ca să capete niște lovele subțiri de cheltuială. Eu, având încredere în clasa deseori probată a hoților noștri, îmi închipui, mai curând, că ei le folosesc la „fotbalul cu capace de canal”, o variantă mai matură a fotbalului cu nasturi; sau că le scot clandestin peste graniță, ca să le ofere colecționarilor de năzdrăvănii de prin vestul civilizat. Sau, cine știe, poate capacele de canal sunt întrebuințate de amanții torizi ca să-și tortureze în mod plăcut amantele furibunde, mereu în căutare de senzații ațâțătoare, fiindcă de perverși nu ducem lipsă.
Dar oricare le-ar fi destinația, sunt absolut convins că, într-un viitor care nu poate întârzia prea mult, cultura românească, alimentată de creația populară, va face loc și pentru aceste blajine dopuri ale canalizării. Și, așa cum în folclorul cu care ne mândrim putem găsi pagini ce ridică în slăvi bunăoară isprăvile hoților de cai, curând ne vom înmuia batistele în saramură lacrimală, înduioșați de nemuritoarea „Baladă a hoțului de capace de canal”, care a sfârșit la ocnă, plâns de mândruțe mii. În paralel, pentru că și victimelor trebuie să li se acorde respectul cuvenit, ne vom emoționa și la „Cântecul voinicului picat în gaură de canal”, precum și la romanța „În canal eu ți-am furat o sărutare”.
Știți ce idee mi-a venit acum, pe loc? Că, dacă ar exista vreun compozitor interesat, eu m-aș oferi, contra unui onorariu corespunzător, să scriu textul; fiindcă nu demult am avut și eu o cădere într-o bortă de canal, de unde experiența mea de viață a ieșit substanțial îmbogățită.
