Formații folclorice de renume: „Violatorii din Baia Mare”, „Prostituatele de Brăila”, „Cuțitarii din Moțca”



Ceva mai timid ca în alți ani, românii s-au aplecat totuși pentru a studia gama ofertelor pentru Revelion. Ah, Revelion, din pătrățica ta petrecăreață, Anul Nou se vede ca un animal de povară, în a cărui cârcă ne aruncăm desagii plini cu speranțe, mai grele sau mai ușoare!
Răsfoind prospectele firmelor de prestări revelioane, se constată că tot tandemul dintre Munte și Mare rămâne patronul absolut al acestor petreceri. Marea și Muntele ni se oferă la tarife mai decente comparativ cu anii trecuți, cu un bun simț pe care doar Marea și Muntele îl pot avea. Desigur, în ultima vreme s-au produs unele mutații, în sensul că nici Muntele nu mai e obligatoriu din trupa Carpaților; și nici Marea nu mai e musai cea Neagră. Dar nimic rău în asta: devine chiar salutar că natura noastră vede și ea ce înseamnă concurența.
Pentru cei mulți care înfig stindardul petrecerii în solul nostru național, e săritoare-n ochi importanța acordată folclorului. După cum reiese din ofertele de profil, agențiile de prestări revelioane își fac o plăcută datorie din a-l familiariza pe Măria Sa Turistul cu nepieritoarele noastre obiceiuri populare; acestea fiind puse la mare cinste, gata de-a fi împărtășite petrecăreților, alături de pomana purcelului festiv și de șampania bubuitoare din miez de noapte.
Când am citit treaba asta, mi-a sărit inima din loc și am scuipat serios în sân, strigând: nu, vă rog, nu, lăsați-o baltă cu datinile noastre! Fiindcă, desigur, avem obiceiuri frumoase și onorabile, precum „Fetele de la Căpâlna”, „Cerbul de la Aninoasa” sau „Ursul de la Paroșeni”. Dar mult mai grăitoare și mai bine intrate în conștiința publică sunt datinile făcute celebre de ansamblurile folclorice „Bătuta din Giulești”, „Cuțitarii din Moțca”, „Violatorii din Baia Mare” sau „Mândrele prostituate din Brăila”.
Mă aștept ca vreo agenție de turism să organizeze, la trecerea dintre ani, un moment de mare respirație folclorică, asigurat de taraful de tâlhari condus de celebrul virtuoz Romică Mailat, maestru în tradiții populare românești.