Rugby juniori

Formația LPS-ului a ajuns la a 12-a victorie

Echipa de rugby juniori II a Liceului cu Program Sportiv își continuă parcursul foarte bun din acest campionat, cu o nouă victorie, a 12-a din sezon din 13 meciuri disputate. Sportivii pregătiți de antrenorul Dumitru Livadaru s-au impus în deplasarea de la Brăila cu scorul de 29 – 5, după ce la pauză sucevenii aveau 12 – 0. Deși din teren au lipsit cei trei jucători din naționala U18, Conache, Constantineanu și Florea, ce vor pleca astăzi la Campionatul European, echipa LPS-ului a reușit să domine jocul atât în margini, cât și pe linia de trei sferturi, această victorie asigurându-i în continuare prima poziție în grupă. Pentru echipa locală au reușit să marcheze câte un eseu, Albu, Iurea, Popescu, Naiman și Scolobiuc, în timp ce Nastiuc și Tiron au reușit câte o transformare. „Se simte o creștere în jocul nostru, dar cel mai bine ne vom da seama în cele două meciuri care au rămas, în compania celorlalte două echipe calificate alături de noi la turneul final. Avem o echipă bună în acest an, cu care putem lupta pentru o medalie și de aceea ne dorim să aducem acest turneu la Suceava, asta cu sprijinul Asociației Județeane de Rugby, a LPS-ului, dar și a autorităților”, a declarat antrenorul Dumitru Livadaru.
Duminică, în penultima etapă, suceveni vor juca pe stadionul Unirea, de la orele 14.00, în compania echipei similare din Bârlad, calificată și ea la turneul final.

Recomandări

Doi frați din Putna, olimpici naționali și cu rezultate foarte bune la rugby, unde impresionează prin viteză și fizic

România a învins și Germania și a obținut locul 5 la Campionatul European, și cu contribuția importantă a unor suceveni

RC Gura Humorului și-a asigurat în manieră entuziasmantă câștigarea Diviziei Naționale și promovarea în prima ligă