Format simplificat al facturii de gaze naturale, din această lună



Din această lună, E.ON Energie România a implementat un nou format al facturii de gaze naturale. Noul format al facturii de gaze naturale permite o identificare mai clară a consumului de gaze naturale facturat în primele două luni, în baza estimării sau autocitirii. Pe factura de regularizare, după cum au explicat reprezentanții E.ON, care se emite o dată la trei luni, va apărea totalul facturii ca diferență între consumul realizat efectiv și consumurile estimate/consumurile rezultate din autocitire care au fost facturate.
Sumele facturate în cele două luni anterioare vor fi evidențiate pe factura de regularizare cu minus. Facturarea consumului de gaze naturale se realizează lunar în baza opțiunii formulate de către client în contractul de furnizare a gazelor naturale. Citirea indexului contorului de către personalul specializat se realizează o dată la trei luni pentru toți clienții, indiferent de opțiunea exprimată.
„Optimizarea modului de reprezentare a informațiilor cuprinse în factura de gaze naturale are ca scop o mai bună înțelegere a sistemului actual de facturare, efectuat în baza consumului estimat sau transmis prin autocitire și a citirii trimestriale a contorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al E.ON, Sorin Munteanu.
O altă optimizare a modului de reprezentare a datelor pe factura de gaze naturale se referă la indexul contorului de gaze naturale, menționat în funcție de tipul facturii: estimare, autocitire sau regularizare. E.ON Energie România speră că noul format optimizat al facturii de gaze naturale, care conține o serie de elemente edificatoare, facilitează înțelegerea modului de facturare a consumului de gaze naturale.