Orice femeie își dorește un păr cît mai frumos și o coafură modernă. Se întâmplă de multe ori ca doamnele să nu fie mulțumite de felul în care le stă părul. Fie aleg să și-l tundă prea scurt, fie prea lung, alegându-și nu de puține ori un stil ce nu li se potrivește.
Nu este suficient atunci când mergeți la coafor să cereți stilistului să vă facă o tunsoare care este la modă. De multe ori se poate întâmpla ca cele mai în vogă pieptănături să nu se potrivească cu forma feței dumneavoastră și nici cu felul de a fi. Pentru a fi mereu în centrul atenției și invidiată de colegele și prietenele dumneavoastră trebuie să alegeți, și atunci când vine vorba de păr la fel ca atunci când vă cumpărați haine, tunsoarea care se potrivește cel mai bine. Astfel, persoanele cu o față ovală precum cea a actrițelor Jennifer Aniston și Julia Roberts pot opta pentru a-și menține părul atât scurt, cît și lung. În cazul doamnelor cu față ovală, singurul lucru de care trebuie să se țină cont este modul lor de a fi. În cazul în care sunt persoane energice, este indicat să opteze pentru o tunsoare scurtă și să își vopsească podoaba capilară în nuanțe de roșcat.
Pentru femeile ce au fața rotundă, precum cea a lui Drew Barrymore sau Kate Winslet, stiliștii au precizat că tunsoarea care li se potrivește cel mai bine este una scurtă, care le eliberează fața și creează senzația de alungire.
Doamnele cu fața rectangulară ca cea a actrițelor Gwyneth Paltrow și Kirstie Alley sunt sfătuite să se tundă scurt sau mediu, în degrade, ceea ce are ca efect îndulcirea trăsăturilor feței. Același tip de tunsoare este potrivit și pentru femeile cu fața pătrată precum Demi Moore sau Sandra Bullock. În cazul acestora este cu totul neindicat să-și lase părul lung.
Pentru doamnele cu fața triunghiulară, precum Kathy Ireland, situația este una destul de delicată atunci când vine vorba de păr. Cea mai bună recomandare este aceea de a se tunde scurt, însă este nevoie de mâna unui stilist cu experiență pentru ca rezultatul să fie cel scontat. În caz contrar, look-ul ar putea fi catalogat drept „dezastruos”.
Cele mai avantajate în materie de coafuri sunt femeile cu fața în formă de diamant. Două exponante ale acestui tip de față sunt Linda Evangelista și Katherine Hepburn. Doamnele cu fața în formă de diamant se pot declara cu adevărat norocoase, deoarece lor li se potrivește absolut orice fel de tunsoare. Fie că decid să poarte părul lung, filat sau nu, mediu, scurt sau foarte scurt, frumusețea pe care o degajă va fi mereu remarcată de cei din jur.
Un lucru de care trebuie să țineți cont este acela de a nu evita să discutați cu stilistul dumneavoastră despre coafura pe care o doriți și mai ales să ascultați de sfaturile acestuia. În caz contrar s-ar putea să vă întoarceți acasă cu un look de care nu veți fi mulțumită, alegându-vă doar cu timp pierdut și bani cheltuiți.
sursa: www.evenimentul.ro
