Federația Română de Fotbal, prin Departamentul Medical, a elaborat un proiect care prevede dotarea cu câte un defibrilator extern automat a fiecărui membru afiliat. Odată cu predarea acestor aparate către membrii săi afiliați, FRF va organiza cursuri de prim ajutor, în cadrul cărora vor fi demonstrate de către specialiști în domeniu cele mai eficiente metode de management al situațiilor de urgență ce pot surveni în activitatea sportivă.
Acest proiect a fost susținut și finanțat de către forul European (UEFA) în totalitate, și este primul de o asemenea amploare în sportul românesc. El se va desfășura pe parcursul a patru luni, începând din luna decembrie, și va cuprinde 8 acțiuni la nivel național. Primele întâlniri sunt programate zilele următoare, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia. „Această măsură constituie un lucru bun, cu toate că, trebuie să știți, ambulanțele care asigură asistența medicală în timpul meciurilor de campionat sunt dotate defibrilatoare, care beneficiază de suport din partea unui specialist. Însă un defibrilator care va fi pus de Federație la dispoziția cluburilor va putea fi utilizat la antrenamente și cu prilejul meciurilor amicale, atunci când când prezența ambulanțelor nu este obligatorie”, a declarat Edgar Shacter, medicul grupării Foresta Suceava.
Un important și tragic eveniment medical în rândul sportivilor îl constituie moartea subită ca urmare a stopului cardio-respirator (SCR).
În cazul fotbalului impactul unui astfel de eveniment este și mai mare având în vedere popularitatea și expunerea de care beneficiază acest sport.
Fotbal
Foresta va primi un defibrilator din partea FRF
