Sâmbătă, în etapa cu numărul 30 din Liga a II-a de fotbal, echipa Foresta Suceava a remizat pe terenul echipei de pe locul trei, CS Mioveni, scor 2 – 2, după ce a condus de două ori. În debutul partidei, gazdele au avut două ocazii, dar portarul Niga a fost la post. În minutul 19, Bogdan Rusu este faultat în careu, iar Cătălin Vraciu deschide scorul de la punctul cu var, scor 0 – 1. La mijlocul reprizei, Mioveniul are alte două șanse, dar un balon este trimis cu capul puțin peste poartă, iar al doilea puțin pe lângă bara porții lui Niga, la pauză Foresta conducând cu 1 – 0.
La trei minute după reluare, Masella îl faultează în careu pe Galan, iar Roberto Ayza execută foarte bine penalty-ul și egalează situația pe tabelă. În minutul 50, Bogdan Rusu șutează la prima bară din interiorul careului, dar portarul gazdelor respinge balonul. Un minut mai târziu, Cătălin Vraciu își trece în cont dubla, după o preluare la 35 de metri și un șut la colțul lung, la care portarul advers este păcălit de o minge ce atinge pământul în fața sa, scor 2 – 1 pentru Foresta. Avantajul sucevenilor a ținut doar patru minute, astfel că-n minutul 56 gazdele reușesc egalarea, după un corner și un balon lovit cu capul de Staicu. Până la final, Mioveniul a alergat după golul victoriei, dar Foresta a rezistat la mai multe ocazii periculoase ale gazdelor. În prelungiri, Dumitriu scapă singur cu portarul gazdelor, dar trage pe lângă colțul lung. Același Dumitriu primește un balon în careu de la Rusu, îl fentează pe portarul advers, iar acesta din urmă îl lovește peste picior, dar arbitrul lasă meciul să continue, privându-i pe suceveni de oportunitatea de a pleca cu toate cele trei puncte puse în joc.
„A fost un meci frumos și spectaculos, cu multe ocazii de ambele părți, în care oricare din echipe putea să câștige. În partea a doua am avut trei situații singur cu portarul, dar și ei au avut mai multe șanse de gol. Am avut un penalty neacordat la ultima fază, dar până la urmă cred că este un egal meritat. Pentru noi contează acest punct și poate reușim să ne îndeplinim obiectivul. Până la urmă este un rezultat bun în condițiile în care avem antrenamente puține și o situație financiară incertă, care ar putea să ne împiedice să mai continuăm”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Foresta Suceava a început meciul de la Mioveni în formula: Niga – Mihălăchioaie, A. Mutu, Masella, A. Florescu, Dumitriu, Vraciu, Dănilă, Căinari, Drugă și Bogdan Rusu (cpt.), în repriza secundă Airoaie înlocuindu-l pe Florescu, iar Coroamă pe Căinari.
Miercuri, de la ora 17.00, într-o etapă intermediară, sucevenii vor juca din nou pe Areni în compania echipei de pe locul IV, FC Brașov.
Rezultatele etapei a XXX-a:
Juventus București – UTA Bătrâna Doamnă 1 – 2
CS Afumați – CS Balotești 1 – 0
Metalul Reșița – Dacia Unirea Brăila 3 – 0
CS Mioveni – Foresta Suceava 2 – 2
Olimpia Satu Mare – Unirea Tărlungeni 3 – 0
FC Brașov – CSM Râmnicu Vâlcea 3 – 0
Academica Clinceni – Dunărea Călărași 1 – 4
Luceafărul Oradea și Chindia Târgoviște au stat în această rundă.
Clasament
1. Juventus București 27 21 3 3 57-13 66
2. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 27 16 6 5 47-25 54
3. UTA Bătrâna Doamnă 27 16 5 6 47-27 53
4. FC Brașov 27 15 7 5 45-27 52
5. CS Mioveni 27 15 6 6 40-20 51
6. Chindia Târgoviște 26 15 2 9 45-26 47
7. Olimpia Satu Mare 27 13 5 9 38-29 44
8. Dacia Unirea Brăila 27 12 4 11 32-33 40
9. Dunărea Călărași 27 10 8 9 36-34 38
10. Foresta Suceava 27 11 4 12 44-47 37
11. CS Afumați 27 10 5 12 30-30 35
12. Luceafărul Oradea 27 10 4 13 34-30 34
13. FC Academica Clinceni 27 9 3 15 36-56 30
14. CS Balotești 26 7 6 13 32-45 27
15. ASU Politehnica Timișoara 27 7 6 14 34-48 27
16. Metalul Reșița 27 6 1 20 29-58 19
17. CSM Râmnicu Vâlcea 27 4 6 17 16-49 18
18. Unirea Tărlungeni 27 2 5 20 15-60 3