Virtual retrogradată în Liga a III-a cu două etape înainte de încheierea sezonului în eșalonul secund, conducerea Forestei a decis să se despartă în aceste zile de mai mulți jucători.
„Am hotărât să reziliem contractele jucătorilor Răzvan Began, Marius Matei, Vlad Opriș, Mihai Mușea și Ivan Makriev. Ei oricum aveau înțelegeri cu gruparea suceveană până la finalul sezonului și în situația de față nu avea rost să-i mai ținem două săptămâni. Vom încheia campionatul cu fotbaliștii care au mai rămas și cu juniorii, urmând ca la vară să ne organizăm astfel încât să avem un parcurs reușit în Liga a III-a. De asemenea, am hotărât să renunțăm la serviciile directorului sportiv Dumitru Moldovan. În zilele următoare, prioritatea noastră este să ajungem la un acord cu antrenorul principal Florentin Petre pentru prelungirea contractului”, a declarat președintele Forestei, Andrei Ciutac.
În condițiile în care lucrurile vor intra pe un făgaș normal la gruparea suceveană nu ar fi o problemă continuarea colaborării cu Florentin Petre, acesta declarând în mai multe rânduri că și-ar dori să rămână pe Areni în condițiile în care i se va prezenta un proiect viabil.