Federația Română de Fotbal a luat act ieri de retragerea din campionat a grupării ACS Berceni, astfel că ediția 2016-2017 a eșalonului secund va continua, începând din etapa a XVII-a, cu doar 18 echipe. În cursul zilei de joi, 17 noiembrie, conducerea clubului ilfovean a înaintat Departamentului Competiții al Federației Române de Fotbal un document oficial prin care a anunțat că se află în imposibilitatea de a mai continua activitatea la nivel de seniori și juniori, retrăgându-se cu efect imediat din toate competițiile organizate de FRF în care a participat până acum.
Ca urmare a retragerii grupării ilfovene din actuala ediție de campionat a Ligii a II-a, conform regulamentului, deoarece excluderea a avut loc în timpul turului competiției, toate rezultatele partidelor disputate până în acest moment de ACS Berceni vor fi anulate. În condițiile în care nu acumulase nici măcar un punct în actualul sezon, excluderea grupării ACS Berceni nu a produs schimbări importante în ierarhia Ligii secunde, astfel că Foresta continuă să ocupe poziția a opta în clasament.
După Șoimii Pâncota, ACS Berceni este a doua formație aliniată la startul campionatului care n-a putut onora până la capăt competiția, din motive financiare.
Clasament
1 Juventus București 14 10 3 1 27-3 33
2 FC Brașov 15 9 4 2 25-13 31
3 Sepsi Sfântu Gheorghe 14 8 4 2 25-11 28
4 Olimpia Satu Mare 14 8 3 3 24-12 27
5 UTA Bătrâna Doamnă 15 8 3 4 24-19 27
6 CS Mioveni 14 7 4 3 17-19 25
7 Chindia Târgoviște 14 7 1 6 17-15 22
8 Foresta Suceava 14 7 1 6 26-27 22
9 CS Afumați 14 6 3 5 19-14 21
10 Dacia Unirea Brăila 14 6 2 6 15-20 20
11 Luceafărul Oradea 15 6 1 8 14-14 19
12 Dunărea Călărași 14 4 4 6 16-18 16
13 Academica Clinceni 15 4 3 8 23-33 15
14 CSM Râmnicu Vâlcea 14 3 5 6 15-18 14
15 ASU Poli Timișoara 15 3 4 8 17-30 13
16 CS Balotești 14 2 4 8 12-23 10
17 Unirea Tărlungeni 15 2 4 9 14-28 10
18 Metalul Reșița 14 2 1 11 10-33 7