Liga a II-a

Foresta pierde la Timișoara și rămâne pe loc retrogradabil cu trei etape înainte de finalul sezonului



Confruntată cu mari probleme de efectiv în plină luptă pentru salvarea de la retrogradare, Foresta a deplasat doar 13 jucători la Timișoara pentru partida de ieri după-amiază, cu Politehnica. În aceste condiții era greu de crezut că sucevenii pot emite pretenții la meciul din etapa a XXXV-a, mai ales că „galben-verzii” au fost loviți și de ghinion pe stadionul Știința. Golgheterul Marius Matei și bulgarul Makriev s-au accidentat încă din prima repriză, fiind înlocuiți cu foarte tinerii Martin și Netea, astfel că antrenorul Florentin Petre a rămas fără soluții pe banca de rezerve pentru partea a doua a întâlnirii.
Revenind la joc, începutul a fost catastrofal pentru gruparea suceveană, care a fost penalizată cu două lovituri de pedeapsă în decurs de doar patru minute. Dacă Sebastian Bîlbă a reușit să rețină primul penalty executat de rădăuțeanul Ionuț Plămadă, juniorul din poarta Forestei nu a avut ce să mai facă la execuția lui Deian Sorescu, din minutul 12, care a dus la deschiderea scorului. Echipa oaspete a acuzat șocul golului primit și nu s-a regăsit deloc în prima repriză. Pe fondul dominării exercitate, Politehnica și-a dublat avantajul în minutul 27, atunci când Vasile Nicolae a înscris cu un șut de la 16 metri, în dreapta lui Bîlbă.
Nemaiavând ce pierde, sucevenii au ieșit mai mult la joc în repriza secundă și au fost foarte aproape de a reduce din handicap la trei minute de la reluare, însă Martin, scăpat singur spre poartă, a trimis în plasa laterală. Onofraș i-a testat și el vigilența lui Dur-Bozoancă cu două șuturi de la distanță, însă fără efect pe tabela de marcaj. Fluierul de final al arbitrului consfințește scorul de 2-0 în favoarea echipei timișorene și Foresta are nevoie de trei victorii în ultimele trei meciuri de campionat, cu Știința Miroslava și Sportul Snagov, pe Areni, și cu Luceafărul Oradea, în deplasare, pentru a fi sigură de salvarea de la retrogradare.
ASU Poli a evoluat în formula: Dur-Bozoancă – Motreanu, Bilia, Mera, Taub – Coadă (Giuricici 58’), Krausz – Sorescu, Poporadu (Al. Gașpar 80’), Vas. Nicolae (Schieb 68’) – I. Plămadă. Antrenor: Antonio Foale.
Foresta a jucat în alcătuirea: Seb. Bîlbă – O. Onofraș, Opriș, Makriev (Rob. Martin 25’), Mateciuc – Vl. Stănescu, Dănilă – Mușea, Sumanariu, Lupușor – M. Matei (Netea 44’). Antrenor: Florentin Petre.
Arbitru: Cristian Codrea (Baia Mare); Asistenți: Doru Zamfir (Slatina) și Casian Băla (Arad).
Rezultate înregistrate în etapa a XXXV-a:
Știința Miroslava – Sportul Snagov 2-3
CS Balotești – Chindia Târgoviște 0-0
AFC Hermannstadt – Metaloglobus București 0-0
ASU Politehnica Timișoara – Foresta Suceava 2-0
Pandurii Târgu Jiu – Luceafărul Oradea 1-1
UTA Arad – Ripensia Timișoara 2-3
CS Afumați – FC Argeș 1-1
Joi, 17 Mai
Partidele Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila și CS Mioveni – Academica Clinceni se joacă astăzi, cu începere de la ora 18:00.
Clasament
1 Dunărea Călărași 34 27 5 2 71-22 86
2 AFC Hermannstadt 35 24 10 1 61-12 82
3 Chindia Târgoviște 35 19 11 5 66-27 68
4 CS Afumați35 18 8 9 48-29 62
5 FC Argeș 35 17 8 10 55-35 59
6 FC Academica Clinceni34 15 9 10 58-49 54
7 ASU Politehnica Timișoara 35 16 6 13 49-40 51
8 Sportul Snagov 35 13 9 13 40-34 48
9 CS Balotești 35 13 8 14 51-62 47
10 Ripensia Timișoara 35 12 9 14 67-54 45
11 CS Mioveni 34 12 9 13 48-42 45
12 UTA Arad 35 11 11 13 56-49 44
13 Luceafărul Oradea 35 12 8 15 56-57 44
14 Metaloglobus București35 10 8 17 32-50 38
15 Pandurii Târgu Jiu 35 7 14 14 43-55 35
16 Dacia Unirea Brăila 34 9 7 18 61-68 34
17 Știința Miroslava 35 9 7 19 40-64 34
18 Foresta Suceava 35 10 3 22 33-89 33
19 ASA Târgu Mureș 34 9 4 21 38-76 31
20 Olimpia Satu Mare 34 6 2 26 19-78 -50
Notă: Echipele ASA Târgu Mureș și Olimpia Satu Mare s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde meciurile pe care le mai au de disputat cu scorul de 3-0, la „masa verde”. În plus, gruparea sătmăreană a fost penalizată cu 70 de puncte de către Comisia de Disciplină a FRF, iar ASU Politehnica Timișoara cu 3 puncte!



Recomandări