Fotbal, Liga a II-a

Foresta pierde cu CS Afumați la capătul unui joc modest



Foresta a înregistrat al doilea eșec de pe teren propriu în acest sezon
Foresta a înregistrat al doilea eșec de pe teren propriu în acest sezon

Echipa locală de fotbal Foresta Suceava a ajuns la patru înfrângeri în acest sezon, după ce sâmbătă a pierdut duelul de pe Areni cu CS Afumați, scor 0 – 2. Cu doar 16 jucători pe foaia de joc, din cauza accidentărilor, echipa pregătită de Cristi Popovici a început destul de bine acest meci, a avut posesie și și-a creat trei ocazii, dar fără a deschide scorul. În minutul 11, Stănescu șutează puternic de la 25 de metri, dar portarul oaspeților reușește să respingă.
După ce au eliminat echipa FC Botoșani în 16-imile Cupei României, oaspeții de la CS Afumați au venit la Suceava cu gândul la cele trei puncte, și asta s-a văzut pe teren. Jucătorii de la Afumați au profitat de jocul slab și fără idei al sucevenilor și au avut mai tot timpul prim-planul la minge, iar în minutul 24 au deschis scorul prin Vasile Ștefan, care a primit un balon la 18 metri de poarta Forestei și a șutat puternic în dreapta lui Niga, scor 0 – 1. Șase minute mai târziu, oaspeții dau lovitura de grație și majorează scorul la 0 – 2 prin Olariu, care a rămas singur cu Niga după o combinație rapidă cu Tudorache, în careul sucevean. Jocul steril al Forestei a continuat și-n partea a doua, jucătorii lui Cristi Popovici părând obosiți în teren, în fața unui adversar arțăgos și mult mai exact. În minutul 51, CS Afumați putea să facă 0 – 3, dar Niga își salvează echipa după ce Zaharia a rămas singur cu portarul sucevean. Golul trei putea să vină în minutul 62 la o fază în care oaspeții au scăpat din nou cu Niga, dar acesta din urmă are o nouă intervenție salvatoare. Până la final, CS Afumați mai are două ocazii de a înscrie, ultima fiind în minutul 80, când Verdeș trimite mingea în transversală, după un contraatac și un șut din interiorul careului, scor final 2 – 0 pentru oaspeți.
Foresta a început acest meci în formula: Niga – Bălan (cpt.), Masella, Mutu, Semeghin – Cerlincă, Stănescu, Dumitriu, Căinari – Rusu și Matei, în teren intrând și Avram, Drugă și Dănilă.
Cristi Popovici: „Părem o echipă sfârșită din punct de vedere fizic”
La finalul meciului pierdut în fața celor de la CS Afumați, antrenorul Forestei Suceava, Cristi Popovici, a fost de părere că în echipa sa a apărut o stare de oboseală, care afectează un lot redus din punct de vedere numeric.
„A venit primul eșec acasă din momentul în care am venit la echipă. Știam că întâlnim un adversar dificil și puternic, am vizionat meciuri cu ei, dar din păcate se vede clar că nu mai avem prospețime. La orice duel cu adversarul am fost în permanență al doilea la minge. Este al doilea meci din campionat în care nu marcăm, chiar dacă și azi am avut vreo trei ocazii. De fiecare dată începem meciul cu gândul că nu prea avem soluții în apărare și cu siguranță vom primi gol. Din păcate s-a adunat oboseala, chiar dacă unii încearcă să facă mult mai mult, precum Semeghin și Bălan, dar și ei au o vârstă. Din punctul meu de vedere părem o echipă sfârșită din punct de vedere fizic. Știam de la început că nu avem un lot suficient din punct de vedere numeric și c-o să apară perioade cu accidentări, cu cartonașe”, a declarat Popovici.
Antrenorul oaspeților, Vasile Neagu, s-a arătat bucuros că a luat cele trei puncte, deși știa că va avea un meci greu la Suceava.
„Mă bucur că am reușit să luăm cele trei puncte la o echipă foarte bună, care nu întâmplător se află în plutonul fruntaș al clasamentului. Ne așteptam la un joc extrem de greu cu o echipă ce joacă fotbal, dar pentru noi acest lucru este un avantaj deoarece și noi avem jucători foarte buni. În acest prim an în Liga a II-a ne-am propus evitarea retrogradării și practicarea unui joc plăcut pentru suporteri și pentru comunitatea locală. Ne cerem scuze că la pauză am întârziat reluarea jocului, deoarece nu am auzit fluierul arbitrului și am așteptat în vestiar”, a explicat antrenorul Vasile Neagu.
Rezultatele etapei a XV-a
CS Balotești – Dunărea Călărași 0 – 3
ACS Berceni – Olimpia Satu Mare 1 – 7
CSM Râmnicu Vâlcea – Sepsi Sfântu Gheorghe 0 – 1
Foresta Suceava – CS Afumați 0 – 2
Chindia Târgoviște – Juventus București 0 – 0
ASU Poli Timișoara – Unirea Tărlungeni 2 – 0
UTA Bătrâna Doamnă – Academica Clinceni 3 – 2
Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea 1 – 0
CS Mioveni – FC Brașov, luni 7 noiembrie, ora 18.00
Metalul Reșița a stat
Clasament
1. Juventus București 14 11 2 1 32-3 35
2. FC Brașov 14 9 4 1 27-13 31
3. CS Mioveni 14 8 4 2 21-9 28
4. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 14 8 4 2 20-10 28
5. Olimpia Satu Mare 14 8 3 3 30-13 27
6. UTA Bătrâna Doamnă 14 8 2 4 23-18 26
7. Foresta Suceava 14 8 1 5 26-21 25
8. Chindia Târgoviște 14 8 1 5 18-14 25
9. CS Afumați 14 7 2 5 22-13 23
10. Dacia Unirea Brăila 14 7 1 6 18-20 22
11. Luceafărul Oradea 15 6 1 8 12-13 19
12. CSM Râmnicu Vâlcea 14 4 4 6 17-18 16
13. Dunărea Călărași 14 4 4 6 16-18 16
14. FC Academica Clinceni 15 4 3 8 25-32 15
15. ASU Politehnica Timișoara 14 3 3 8 16-29 12
16. CS Balotești 14 2 4 8 13-23 10
17. Unirea Tărlungeni 14 2 4 8 13-25 10
18. Metalul Reșița 14 3 1 10 11-31 10
19. ACS Berceni 14 0 0 14 7-44 0




Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii
„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii