Fotbal – Cupa României

Foresta Mălini va juca în turul I cu o formația de Liga a III-a din Bistrița-Năsăud



Formația Foresta Mălini, câștigătoarea etapei județene a Cupei României la fotbal, va juca în primul tur al fazei naționale împotriva formației AS Voința Livezile din județul Bistrița-Năsăud.
„Pentru noi reprezintă o performanță faptul că am ajuns în această fază a competiției. Sper să continuăm parcursul bun din Cupa României și de ce nu, să aducem să evolueze pe terenul din Mălini o formație de Liga a II-a. Deocamdată nu am chemat jucătorii din vacanță, dar ne vom organiza în cel mai scurt timp, astfel încât să facem o figură frumoasă în meciul cu Voința Livezile”, a declarat Andrei Aileni, tehnicianul Forestei Mălini.
Adversara sucevenilor activează în Liga a III-a, încheind sezonul 2011-2012 pe poziția a 13-a în Seria a VI-a. Calificarea se va juca într-o singură manșă, în ziua de 18 iulie, cu începere de la ora 17.30, pe terenul echipei mai slab cotate, în cazul nostru, Foresta Mălini. Cu ocazia acestui joc, conducătorii Forestei sunt obligați să urgenteze lucrările la baza sportivă din localitate, astfel încât arena să se ridice la standardele eșalonului al treilea.