Liga a II-a

Foresta l-a pierdut pe portarul Began pentru duelul cu CS Mioveni



Foresta l-a pierdut pe portarul Began pentru duelul cu CS Mioveni
Foresta l-a pierdut pe portarul Began pentru duelul cu CS Mioveni

Victoria nesperată din deplasare, cu FC Argeș, produsă în cadrul etapei intermediare de la mijlocul acestei săptămâni, a venit cum nu se poate mai bine pentru gruparea suceveană, care luptă din greu pentru menținerea în eșalonul secund. Sucevenii au primit așadar un balon mare cu oxigen în perspectiva meciurilor dificile care urmează, primul dintre ele fiind programat tot în zona Argeșului, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, la Mioveni. De altfel, delegația suceveană și-a stabilit cartierul general în localitatea devenită cunoscută pe plan internațional datorită uzinelor Dacia încă de marți seară, întoarcerea acasă urmând să aibă loc după meciul de campionat din etapa a XXVII-a.
Antrenorul Florentin Petre a profitat de acest lucru pentru a o vedea pe viu pe viitoarea adversară în jocul de campionat de miercuri seară, cu UTA, încheiat cu scorul de 1-1, partidă în care gazdele de la Mioveni au irosit și o lovitură de la 11 metri.
Referitor la confruntarea de sâmbătă, principala grijă a tehnicianul Forestei este legată de absența portarului Răzvan Began, cel mai bun jucător al grupării sucevene în meciul cu FC Argeș, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În aceste condiții, „galben-verzii” vor trebui să se bazeze pe serviciile rezervei Sebastian Bâlbă, în vârstă de doar 18 ani.



Recomandări

Varianta propusă de Foresta, privind reorganizarea Ligii secunde în două serii a câte 14 echipe, se bucură de susținere la nivelul cluburilor din eșalonul al doilea

Aerostar și Foresta vor promova braț la braț în Liga a II-a în cazul în care FRF va decide să schimbe modul de desfășurare a eșalonului secund
Aerostar și Foresta vor promova braț la braț în Liga a II-a în cazul în care FRF va decide să schimbe modul de desfășurare a eșalonului secund