Fotbal

Foresta învinge, dar nu convinge



Golul trei a fost marcat de Dudu Druga din penalty
Golul trei a fost marcat de Dudu Druga din penalty

Foresta a întâlnit formația Hușana Huși în cadrul etapei a XII-a din Liga a III-a de fotbal și s-a impus cu scorul de 4-0 (1-0), prin golurile marcate de Cerlincă, Onofraș, Drugă (penalty) și Grumezescu. Dacă la prima vedere victoria este una categorică, prin prisma scorului, situația din teren nu a fost chiar simplă pentru suceveni.
După partida din etapa trecută cu liderul Aerostar Bacău, pe care au dominat-o categoric, forestierii porneau ca mari favoriți în fața unei formații care nu a impresionat cu nimic în acest campionat. Și, într-adevăr, oaspeții nu au demonstrat nici un fel de veleitate, numai că băieții lui Petre Grigoraș au avut o oră de joc execrabilă.
Scorul pauzei a fost totuși 1-0 pentru suceveni, după golul marcat din lovitură liberă de la circa 25 de metri de Cerlincă. Era minutul 24, iar până atunci echipa mai periculoasă a fost Hușana Huși, care a avut o ocazie mare prin Solomon, care a tras razant cu bara transversală la o acțiune personală pe flancul stâng.
Chiar și după gol, jocul neconcludent al Forestei a continuat. Demnă de remarcat este bara lui Marin, din respingerea portarului advers, din minutul 33, după o centrare venită din partea dreaptă.
S-a intrat la vestiare cu avantaj minim, iar repriza secundă a început în aceeași notă cu prima. A venit minutul 73, în care Onofraș vrea să centreze în careul oaspeților, dar greșește adresa și mingea intră în poartă spre stupoarea generală. De la acest scor de 2-0 gazdele par să-și fi revenit din letargie, iar golurile 3 și 4 vin aproape de la sine.
Mai întâi, în minutul 75, Căinari scoate un penalty care este transformat cu siguranță de căpitanul forestierilor, Dudu Drugă. Introdus pe teren în minutul 81, Grumezescu își trece și el numele pe lista marcatorilor, după o reluare simplă din careu în urma unei centrări din dreapta.
Fără a convinge prin jocul prestat, Foresta obține o victorie care o menține la 7 lungimi de liderul Aerostar.
Foresta a evoluat în următoarea formulă: Ailenei – Onofraș, Mateiciuc, Sumanariu, Drugă, Rigoni, Stănescu, Cerlincă, Căinari, Marin, Hagiu. Au mai intrat Martin, June, Grumezescu, Pipoș. Antrenor Petre Grigoraș.


Foresta învinge, dar nu convinge
Foresta învinge, dar nu convinge
Foresta învinge, dar nu convinge
Foresta învinge, dar nu convinge
Foresta învinge, dar nu convinge
Foresta învinge, dar nu convinge
Golul trei a fost marcat de Dudu Druga din penalty
Golul trei a fost marcat de Dudu Druga din penalty


Recomandări