Etapa a XXVII-a a ligii secunde programează astăzi, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul Areni, confruntarea Foresta Suceava – Academica Clinceni. Este în fapt un duel între două formații aflate în mare suferință. Sucevenii, spre exemplu, au avut parte de cea mai agitată săptămână din scurta istorie a clubului. După ce marți a avut loc demiterea antrenorului Cristi Popovici, miercuri s-a aflat despre gravele probleme financiare ale clubului, în vreme ce joi a venit vestea demisiei directorului sportiv Dănuț Perjă. Situația părea la un moment dat atât de confuză, încât s-a discutat despre posibilitatea ca gruparea suceveană să nu poată organiza întâlnirea de astăzi. Situația pare să se fi detensionat oarecum în ultimele 24 de ore, după ce Andrei Ciutac, președintele Consiliului de Administrație al clubului, i-a asigurat pe jucători că va face tot posibilul pentru a găsi soluții pentru ieșirea din criză.
În ciuda acestor probleme, antrenorii Bogdan Tudoreanu și Marius Lup speră să poată capacita echipa astfel încât Foresta să-și treacă în cont primul succes într-un meci oficial de campionat din 2017. „Nu avem cum să ne propunem altceva decât victoria. Nu va fi un meci ușor, mai ales că vom avea în față o echipă rănită. După atâtea meciuri fără victorie, cred că a venit timpul să spargem gheața”, a declarat Bogdan Tudoreanu.
De partea cealaltă, Academica Clinceni vine la Suceava după un rezultat dezastruos, 0-7, pe teren propriu, cu liderul Juventus București, iar ilfovenii nu se gândesc decât cum să spele cât mai repede rușinea acestui eșec.
Pentru acest joc, sucevenii nu vor putea conta pe serviciile fundașului Ionuț Mihălăchioaie, care este accidentat. De asemenea, în cursul acestei săptămâni Foresta s-a despărțit definitiv de mijlocașul Cătălin Strugariu, care a plecat la muncă în Anglia.
Programul etapei a XXVII-a:
Sâmbătă, 1 aprilie
Foresta Suceava – Academica Clinceni, ora 11:00
Chindia Târgoviște – Metalul Reșița, ora 11:00
CS Balotești – FC Brașov, ora 11:00
CSM Râmnicu Vâlcea – Dacia Unirea Brăila, ora 11:00
Unirea Tărlungeni – CS Afumați, ora 11:00
Olimpia Satu Mare – Juventus București, ora 12:00
Duminică, 2 aprilie
UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea, ora 11:00
Luni, 3 aprilie
Dunărea Călărași – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, ora 17:00
CS Mioveni și ASU Politehnica Timișoara stau în această rundă.
Clasament
1 Juventus București 23 18 3 2 49-10 57
2 FC Brașov 24 14 6 4 40-21 48
3 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 23 14 5 4 41-22 47
4 UTA Bătrâna Doamnă 23 14 3 6 43-25 45
5 CS Mioveni 24 13 5 6 33-18 44
6 Chindia Târgoviște 23 13 2 8 37-24 41
7 Olimpia Satu Mare 23 12 5 6 34-23 41
8 Dunărea Călărași 23 8 7 8 30-32 31
9 Dacia Unirea Brăila 23 9 4 10 24-29 31
10 Luceafărul Oradea 24 9 3 12 29-27 30
11 Foresta Suceava 23 9 3 11 37-40 30
12 CS Afumați 23 8 4 11 25-28 28
13 Academica Clinceni 23 8 3 12 34-49 27
14 ASU Politehnica Timișoara 24 6 6 12 30-41 24
15 CS Balotești 23 6 5 12 28-41 23
16 CSM Râmnicu Vâlcea 23 4 6 13 16-37 18
17 Metalul Reșița 23 4 1 18 22-52 13
18 Unirea Tărlungeni 23 2 5 16 15-48 9
Notă: Șoimii Pâncota și ACS Berceni s-au retras din campionat înainte de finalul turului și toate rezultatele obținute până în acel moment le-au fost anulate. Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde cu 3-0 „la masa verde” toate meciurile pe care le mai au de disputat până la finalul sezonului!