Ediția de campionat 2017-2018 a Ligii a II-a se va încheia la sfârșitul acestei săptămâni, odată cu disputarea meciurilor din etapa a XXXVIII-a. Sezonul a fost unul dezastruos pentru Foresta Suceava, care a retrogradat cu brio în Liga a III-a după ce a suferit câteva înfrângeri categorice, totul culminând cu eșecul de pe Areni, de săptămâna trecută, 0-11 cu Sportul Snagov. Întrucât situația la club este incertă, bani nu sunt, iar lotul de jucători este mai redus numeric decât al unei echipe de minifotbal, conducătorii grupării suceveni au decis să anunțe în mod oficial Federația Română de Fotbal că Foresta nu se va prezenta la meciul din ultima etapă, din deplasare, cu Luceafărul Oradea, programat vineri, cu începere de la ora 11.00. De altfel, din cauza problemelor de efectiv, „galben-verzii” nu au efectuat nici un antrenament în această săptămână, motiv pentru care antrenorul Florentin Petre a plecat deja acasă, la București.
Așa stând lucrurile, gruparea suceveană a scăpat de o nouă rușine, dacă ar fi să ne raportăm la rezultatele din ultima vreme, urmând să piardă de această dată doar cu 3-0, e drept, la „masa verde”.
Iată cum se prezintă programul ultimei etape:
Vineri, 1 iunie
Luceafărul Oradea – Foresta Suceava, ora 11:00
FC Argeș – UTA Arad, ora 18:00
Sâmbătă, 2 iunie
Academica Clinceni – CS Afumați, ora 11:00
Ripensia Timișoara – Știința Miroslava, ora 11:00
Chindia Târgoviște – Olimpia Satu Mare, ora 11:00
ASA Târgu Mureș – ASU Politehnica Timișoara, ora 11:00
Sportul Snagov – AFC Hermannstadt, ora 12:00
CS Mioveni – CS Balotești, ora 12:00
Metaloglobus București – Dunărea Călărași, ora 12:00
Dacia Unirea Brăila – Pandurii Târgu Jiu, ora 12:00
De asemenea, aseară, înainte de închiderea ediției, a avut loc ultimul joc din etapa a XXXVII-a, AFC Hermannstadt – CS Mioveni.
Clasament
1 Dunărea Călărași37 28 6 3 73-24 90
2 AFC Hermannstadt 36 25 10 1 62-12 85
3 Chindia Târgoviște 37 20 12 5 68-28 72
4 FC Argeș 37 19 8 10 60-35 65
5 CS Afumați 37 19 8 10 51-32 65
6 FC Academica Clinceni37 16 10 11 63-52 58
7 ASU Politehnica Timișoara 37 17 6 14 52-43 54
8 Sportul Snagov 37 14 9 14 51-35 51
9 Luceafărul Oradea 37 14 8 15 62-59 50
10 CS Mioveni 36 13 10 13 50-43 49
11 UTA Arad 37 12 11 14 60-54 47
12 CS Balotești 37 13 8 16 53-71 47
13 Ripensia Timișoara 37 12 9 16 69-58 45
14 Pandurii Târgu Jiu 37 9 14 14 48-56 41
15 Metaloglobus București 37 11 8 18 38-53 41
16 Dacia Unirea Brăila 37 11 7 19 69-71 40
17 Știința Miroslava37 10 7 20 44-70 37
18 Foresta Suceava 37 10 3 24 35-103 33
19 ASA Târgu Mureș 36 9 4 23 38-82 31
20 Olimpia Satu Mare 36 6 2 28 19-84 -50
Notă: Echipele ASA Târgu Mureș și Olimpia Satu Mare s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde meciurile pe care le mai au de disputat cu scorul de 3-0, la „masa verde”. În plus, gruparea sătmăreană a fost penalizată cu 70 de puncte de către Comisia de Disciplină a FRF, iar ASU Politehnica Timișoara cu 3 puncte!