Liga a III-a

Foresta încheie turul cu o victorie mare, la Rădăuți



Forestierii au fost la înălțime în confruntarea de la Rădăuți. Foto Cristian Plosceac
Forestierii au fost la înălțime în confruntarea de la Rădăuți. Foto Cristian Plosceac

Ultima etapă a turului Ligii a III-a a programat derbiul județean dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava, două dintre fruntașele Seriei I. Chiar dacă toată lumea se aștepta la un scor strâns și la o partidă echilibrată, lucrurile pe teren n-au stat tocmai așa. Foresta a fost vioara întâi, sâmbătă, pe Municipalul rădăuțean și s-a impus clar, cu 3-0, rezultat în urma căruia a urcat pe poziția secundă în clasament. Ținând cont de ambiția cu care se joacă de obicei asemenea derbiuri locale, și partida de la Rădăuți a fost una de luptă, acest aspect fiind amplificat de starea proastă a suprafeței de joc și de vremea mohorâtă. Pe fondul unui joc închis, fără ocazii la cele două porți, „galben-verzii” au deschis scorul prin Hagiu, în minutul 27, după o pasă excelentă, recepționată în adâncime, de la Căinari. Rădăuțenii au șansa egalării 6 minute mai târziu, însă I. Plămadă reia slab, cu capul, o centrare a lui Alecsandru, din flancul drept.
Rădăuțenii ies mai deciși de la cabine și au momente de fotbal bun, însă totul s-a rupt pentru ei în minutul 59, atunci când Foresta a înscris golul al doilea. Cerlincă a șutat cu efect, de la 20 de metri, în stâlpul din stânga al porții apărate de Zvoronciuc, iar de acolo balonul a ricoșat la juniorul Hagiu, aflat la limita ofsaidului, care l-a împins în plasă. Din acel moment echipa gazdă s-a prăbușit total, iar sucevenii au profitat de acest lucru și au mai punctat o dată, prin Marin, cu un șut plasat, din mijlocul suprafeței de pedeapsă, după ce în prealabil a păcălit din fentă doi adversari.
O victorie meritată, așadar, pentru Foresta, care își menține intacte șansele de promovare în eșalonul al doilea.
Pe de altă parte, acest eșec nu poate șterge impresia pozitivă pe care a lăsat-o formația rădăuțeană în acest tur de campionat.
Bucovina Rădăuți: Zvoronciuc – Alecsandru, Antonesei, Mihăeș, R. Ciobanu, Vitu, Netbai, Sahlean, R. Ungureanu, I. Plămadă, Stoian. Au mai intrat: Busuioc, Dănilă, Coroamă și Țapu.
Foresta Suceava: Ailenei – Onofraș, Celeadnic, Mateciuc, Drugă, Stănescu, Cerlincă, Căinari, Hagiu, Martin, Marin. Au mai intrat: Rigoni, June, Grumezescu și Pipoș.
Rezultate înregistrate în etapa a XV-a:
CSM Bacău – Aerostar Bacău 0-3
Șomuz Fălticeni – Hușana Huși 2-0
Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava 0-3
Sporting Liești – Universitatea Dunărea de Jos Galați 2-1
KSE Târgu Secuiesc – CSM Pașcani 6-0
Oțelul Galați – Ceahlăul Piatra Neamț 0-0
Știința Miroslava – Ozana Târgu Neamț 4-1
CSM Focșani – FC 2 Botoșani 2-0
Clasament Seria I
1 Aerostar Bacău 15 13 0 2 37-9 39
2 Foresta Suceava 15 11 2 2 43-17 35
3 CSM Ceahlăul Piatra Neamț 15 10 3 2 34-9 33
4 Bucovina Rădăuți 15 10 1 4 34-12 31
5 CSM Focșani 15 8 3 4 20-13 27
6 Știința Miroslava 15 8 2 5 30-20 26
7 Ozana Târgu Neamț 15 7 2 6 29-23 23
8 Oțelul Galați 15 8 3 4 22-19 23
9 Șomuz Fălticeni 15 4 5 6 18-25 17
10 Sporting Liești 15 4 4 7 21-24 16
11 FC Botoșani 215 4 4 7 22-28 16
12 Hușana Huși 15 5 1 9 17-24 16
13 KSE Târgu Secuiesc 15 3 5 7 17-22 14
14 Universitatea Dunărea de Jos Galați 15 2 4 9 15-26 10
15 CSM Bacău 15 2 3 10 6-24 9
16 CSM Pașcani 15 0 0 15 10-80 0



Recomandări

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi
A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme