Foresta dispare de pe harta fotbalului românesc

Periplul Forestei în fotbalul românesc s-a încheiat prematur

Rămasă fără jucători sub contract, plină de datorii și cu activitatea la club încheiată din cauza problemelor finaciare încă din luna decembrie a anului trecut, formația Foresta Suceava nu a mai fost programată de Federația Română de Fotbal pentru prima etapă de campionat din 2024, care se va disputa la finalul acestei săptămâni, sâmbătă, pe 9 martie.
Astfel, echipa suceveană va pierde cu 0-3 la „masa verde” toate cele trei partide pe care le mai avea de jucat în retur, cu FC Bacău, CSM Bacău și Aerostar Bacău.
În urma retragerii Forestei, a doua după cea a Viitorului Darabani, din Seria I nu va mai retrograda nici o echipă la finalul sezonului.
În ce privește partea de sus a ierarhiei, cele mai șanse mari să prindă un loc de play-off le are acum CSM Vaslui, a cincea clasată.
Tot în această iarnă, gruparea suceveană a fost penalizată de două ori, cu patru, respectiv două puncte, ca urmare a litigiului cu fostul antrenor, Ionuț Moșteanu.
Bucovina Rădăuți – Aerostar Bacău și Rapid Brodoc – Șomuz Fălticeni sunt partidele în care sunt angrenate în runda a XVI-a cele două formații sucevene care au rămas pe tabloul de concurs al Ligii a III-a. Ambele meciuri se dispută sâmbătă, 9 martie, cu începere de la ora 15.00.
Clasament
1. CSM Bacău 13 8 1 4 19-11 25
2. Bucovina Rădăuți 13 6 5 2 21-13 23
3. Foresta Suceava 13 8 3 2 32-18 21
4. Știința Miroslava 14 6 1 7 21-22 19
5. CSM Vaslui 14 4 6 4 22-20 18
6. FC Bacău 13 4 3 6 18-18 15
7. Șomuz Fălticeni 14 3 6 5 19-25 15
8. Aerostar Bacău 13 3 3 7 12-19 12
9. Rapid Brodoc 13 3 2 8 11-29 11

Recomandări

O pedeapsă cu executare și trei mai blânde, față de o gașcă de indivizi care au comis răfuieli în trafic și agresiuni

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

„Venirea în sine – condiție sine-qua-non a Mântuirii” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a întoarcerii fiului risipitor)