Liga a II-a

Foresta a suferit la Afumați cel mai categoric eșec al sezonului



Foresta a suferit la Afumați cel mai categoric eșec al sezonului
Foresta a suferit la Afumați cel mai categoric eșec al sezonului

Aflată în pragul desființării, motiv pentru care a făcut deplasarea la Afumați în ceasul al doisprezecelea, ca urmare a ajutorului primit din partea FRF în privința cazării și din partea firmei rădăuțene Tarsin, care a asigurat transportul, Foresta a făcut figurație la Afumați, acolo unde a suferit cel mai categoric eșec al sezonului, 0-6, într-un meci contând pentru runda cu numărul 34.
Prima repriză a fost cu adevărat una catastrofală, sucevenii încasând gol după gol. Gazdele și-au început festivalul încă din minutul 4, atunci când V. Olariu a transformat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri. 2-0 s-a făcut imediat, în minutul 9, după ce Vlada a transformat un penalty acordat pentru un henț în careu comis de Masella. Sucevenii puteau reduce din handicap în minutul 18, însă portarul Muțiu a scos din vinclu mingea expediată din lovitură liberă de Drugă. Apărarea Forestei a cedat însă din nou la jumătatea primului mitan, Costache punctând pentru 3-0 după o acțiune personală finalizată cu un șut la colțul scurt, din careul mic. Finalul primei reprize a aparținut tot formației gazdă, care a mai înscris de două ori, prin Vlada, lansat în adâncime, care a șutat fără speranțe pentru Niga, și Șt. Vasile, printr-o lovitură de cap.
Conduși cu 5-0 la pauză, sucevenii nu au reușit mare lucru nici în partea secundă, care a fost mult mai săracă în evenimente de poartă decât prima repriză. Singura fază notabilă s-a produs în minutul 89, atunci când Al. Mitu a înscris pentru 6-0 după o altă mare eroare a apărării Forestei.
CS Afumați: Muțiu – Al. Gheorghe (57 Căliani), Buzea, Rz. Patriche, Robicek – V. Olariu, Vl. Tudorache – Șt. Vasile (47 Al. Mitu), Rz. Avram (63 Petculescu), Val. Costache – Vlada.
Antrenor: Vasile Neagu.
Foresta: Niga (46 Hînțăscu) – Mihălăchioae, D. Lung, Masella, Drugă – Cerlincă (60 C. Buziuc), Vl. Stănescu, Dumitriu (46 Dănilă), Căinari – Vraciu, Grumezescu.
Antrenori: Bogdan Tudoreanu și Marius Lup.
Rezultate înregistrate în etapa a XXXIV-a:
Juventus București – Chindia Târgoviște 2-1
FC Brașov – CS Mioveni 0-0
Dunărea Călărași – CS Balotești 2-1
CS Afumați – Foresta Suceava 6-0
Luceafărul Oradea – Dacia Unirea Brăila 4-1
Academica Clinceni – UTA Bătrâna Doamnă 0-6
Unirea Tărlungeni – ASU Politehnica Timișoara 0-3
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CSM Râmnicu Vâlcea 3-0
Olimpia Satu Mare și Metalul Reșița stau în această rundă.
Clasament
1 Juventus București 30 23 3 4 63-17 72
2 UTA Bătrâna Doamnă 31 19 5 7 58-28 62
3 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 30 18 7 5 53-26 61
4 CS Mioveni 31 17 7 7 48-24 58
5 FC Brașov 31 15 10 6 47-30 55
6 Chindia Târgoviște 30 16 3 11 50-32 51
7 Dunărea Călărași 31 13 8 10 43-39 47
8 Dacia Unirea Brăila 30 14 4 12 36-38 46
9 Olimpia Satu Mare 30 13 6 11 39-33 45
10 CS Afumați 30 13 5 12 41-31 44
11 Foresta Suceava 30 12 5 13 46-53 41
12 Luceafărul Oradea 31 12 4 15 42-35 40
13 ASU Politehnica Timișoara 31 10 7 14 44-51 37
14 FC Academica Clinceni 31 10 4 17 42-66 34
15 CS Balotești 30 8 6 16 35-52 30
16 Metalul Reșița 30 6 3 21 32-65 21
17 CSM Râmnicu Vâlcea 30 4 6 20 16-58 18
18 Unirea Tărlungeni 31 2 5 24 15-72 1
Notă: Șoimii Pâncota și ACS Berceni s-au retras din campionat înainte de finalul turului și toate rezultatele obținute până în acel moment le-au fost anulate. Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde cu 3-0 „la masa verde” toate meciurile pe care le mai au de disputat până la finalul sezonului.



Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului
CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului