Fotbal, liga a II-a

Foresta a câștigat pe final de meci confruntarea cu Academica Clinceni



Vraciu a deschis scorul din penalty
Vraciu a deschis scorul din penalty

Sâmbătă, în etapa a 27-a din Liga a II-a de fotbal, echipa Foresta Suceava a reușit prima victorie în meciurile oficiale disputate în anul 2017, după 2 – 0 cu Academica Clinceni. Prima repriză a acestei partide a fost una cu un joc destul de șters în ambele tabere, una în care nu s-a înregistrat nici o ocazie clară de gol. Cu patru minute înainte de pauză, oaspeții au trimis o minge cu capul pe spațiul porții, dar Niga n-a avut probleme să rețină mingea. Până la pauză, Dumitriu a executat o lovitură liberă, dar fără emoții pentru portarul de la Clinceni, scor la pauză 0 – 0.
Partea a doua a fost ceva mai animată, cu o echipă a Sucevei ce a forțat deschiderea scorului. În minutul 75, Dumitriu execută o nouă lovitură liberă, dar mingea trece puțin peste transversală. Cu patru minute înainte de finalul timpului regulamentar, Dănilă primește un balon centrat de pe stânga în careu, încearcă să facă preluarea cu spatele la poartă, dar este faultat din spate de un fundaș advers. Arbitrul întâlnirii dictează penalty, iar oaspeții protestează și vor să iasă din teren, cel mai vehement fiind portarul Matache. După câteva minute, situația se calmează cât de cât, iar Vraciu îl execută pe Matache de la punctul cu var, scor 1 – 0. În penultimul minut din cele cinci de prelungire, sucevenii scapă pe contraatac, iar Bogdan Rusu rămâne singur cu portarul și șutează plasat cu stângul pe lângă acesta, scor final 2 – 0.
Antrenorul Bogdan Tudoreanu crede că echipa își va îndeplini obiectivul, dacă se vor rezolva problemele financiare
Noul antrenor al forestierilor după plecarea lui Cristi Popovici, Bogdan Tudoreanu, este de părere că echipa sa a câștigat meritat acest meci.
„Important este că am reușit să câștigăm cele trei puncte puse în joc și cred că a fost o victorie meritată, deoarece am dominat în mare parte jocul. Am avut mai multe situații de gol decât adversarii și eu spun că a fost penalty la acea fază, cel puțin așa am văzut eu de unde eram. Sperăm să se rezolve problemele financiare și să reușim să ne continuăm activitatea și dacă se va întâmpla așa cred că vom reuși să ne îndeplinim obiectivul propus la începutul sezonului. Sper ca după acest succes băieții să aibă mai multă încredere în ei și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv de la Brăila, chiar dacă va fi greu”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Foresta Suceava a început meciul cu Academica Clinceni în formula: Niga – Cerlincă, Lung (cpt.), Mutu, Semeghin – Dumitriu, Asanache, Vl. Stănescu, Căinari – Rusu și Grumezescu. În a doua repriză, sucevenii au făcut cele trei schimbări, Vraciu intrând în locul lui Stănescu, Dănilă l-a înlocuit pe Grumezescu, iar Drugă pe Căinari.
Sâmbătă, în următoarea etapă, Foresta va evolua în deplasare la Dacia Unirea Brăila, echipă aflată pe locul opt, la un singur punct în fața sucevenilor.
Rezultatele etapei
Foresta Suceava – Academica Clinceni 2 – 0
Chindia Târgoviște – Metalul Reșița 4 – 0
CS Balotești – FC Brașov 2 – 2
CSM Râmnicu Vâlcea – Dacia Unirea Brăila 0 – 3
Unirea Tărlungeni – CS Afumați 0 – 3
Olimpia Satu Mare – Juventus București 1 – 3
UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea 0 – 0
Luni, 3 aprilie
Dunărea Călărași – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, ora 17:00
CS Mioveni și ASU Politehnica Timișoara au stat
Clasament
1. Juventus București 24 19 3 2 52-11 60
2. FC Brașov 25 14 7 4 42-23 49
3. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 23 14 5 4 41-22 47
4. UTA Bătrâna Doamnă 24 14 4 6 43-25 46
5. Chindia Târgoviște 24 14 2 8 41-24 44
6. CS Mioveni 24 13 5 6 33-18 44
7. Olimpia Satu Mare 24 12 5 7 35-26 41
8. Dacia Unirea Brăila 24 10 4 10 27-29 34
9. Foresta Suceava 24 10 3 11 39-40 33
10. Luceafărul Oradea 25 9 4 12 29-27 31
11. CS Afumați 24 9 4 11 28-28 31
12. Dunărea Călărași 23 8 7 8 30-32 31
13. FC Academica Clinceni 24 8 3 13 34-51 27
14. Politehnica Timișoara 24 6 6 12 30-41 24
15. CS Balotești 24 6 6 12 30-43 24
16. CSM Râmnicu Vâlcea 24 4 6 14 16-40 18
17. Metalul Reșița 24 4 1 19 22-56 13
18. Unirea Tărlungeni 24 2 5 17 15-51 9
Notă: Șoimii Pâncota și ACS Berceni s-au retras din campionat înainte de finalul turului și toate rezultatele obținute până în acel moment le-au fost anulate. Unirea Tărlungeni și CSM Râmnicu Vâlcea s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde cu 3-0 „la masa verde” toate meciurile pe care le mai au de disputat până la finalul sezonului!




Recomandări