Liga a III-a

Foresta a ajuns pe locul 2 în clasament, cu o etapă înainte de finalul turului

Forestierii au urcat pe locul 2 înaintea etapei de sâmbătă
Forestierii au urcat pe locul 2 înaintea etapei de sâmbătă

Comisia de Disciplină a FRF a omologat, ieri, cu scorul de 3-0 în favoarea Forestei, rezultatul partidei cu Bucovina Rădăuți. Partida nu s-a putut disputa la data la care fusese stabilită inițial, pe 26 septembrie, din pricina cazurilor de COVID-19 de la gruparea rădăuțeană. Ca atare, Federația Română de Fotbal a reprogramat jocul pentru miercuri, 28 octombrie, numai că nu s-a putut juca nici de această dată, deoarece a venit rândul Forestei să se confrunte cu un focar de coronavirus. Din această situație cel mai prost a ieșit formația antrenată de Iulian Ionesi, deoarece o hotărâre a Comitetului Executiv prevede că un meci de campionat nu poate fi amânat de două ori, iar echipa care a provocat reprogramarea meciului, în speță Bucovina Rădăuți, va pierde meciul respectiv cu 0-3. În urma acestei decizii, Foresta i-a devansat pe rădăuțeni în clasament, urcând pe poziția secundă în ierarhia Seriei I.
În cadrul aceleiași ședințe a Comisiei de Disciplină au fost anunțate și sancțiunile aplicate celor trei fotbaliști eliminați de pe teren în confruntarea Bucovina Rădăuți – Șomuz Fălticeni (2-2), din etapa a VII-a.
Nu mai puțin de șase etape de suspendare a încasat fălticeneanul Eduard Julei, care a primit și o amendă de 1.020 de lei. Coechipierul său, Christ Afalna, s-a ales cu două etape și o amendă de 1.000 de lei, în timp ce Ionel Stoian, de la Bucovina, a primit o penalitate de 160 de lei și o etapă de suspendare, pe care a ispășit-o deja in meciul de la Huși, din runda precedentă.
În altă ordine de idei, sâmbătă, cu începere de la ora 14.00, sunt programate partidele din runda a IX-a a Ligii a III-a, ultima a turului, în care toate grupările sucevene aflate pe tabloul de concurs al Seriei I evoluează pe teren propriu.
Programul complet al etapei a IX-a:
Foresta Suceava – Dante Botoșani
Știința Miroslava – CSM Pașcani
Ceahlăul Piatra Neamț – Sporting Juniorul Vaslui
Bucovina Rădăuți – Bradu Borca
Șomuz Fălticeni – Hușana Huși
Clasament Seria I
1 Știința Miroslava 8 6 1 1 22-6 19
2 Foresta Suceava 8 5 1 2 17-6 16
3 Bucovina Rădăuți 8 5 1 2 18-10 16
4 Șomuz Fălticeni 8 4 2 2 12-9 14
5 Ceahlăul Piatra Neamț 8 4 1 3 10-8 13
6 Hușana Huși 8 4 0 4 11-10 12
7 Dante Botoșani 8 3 0 5 10-13 9
8 Sporting Juniorul Vaslui 8 3 0 5 8-15 9
9 Bradu Borca 8 1 2 5 7-19 5
10 CSM Pașcani 8 0 2 6 2-20 2
La finalul sezonului, primele două clasate în serie se vor califica în semifinalele play-off-ului de promovare în Liga a II-a, în vreme ce ultimele două clasate vor retrograda în ligile județene.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea copiilor” 2025, la final